Iulia Vântur muncește de mai bine de un an la un nou proiect. Un proiect extrem de important pentru ea și cu o mare valoare sentimentală pe care l-a ținut departe de ochii curioșilor.
În ciuda faptului că s-a ocupat în paralel și cu muzica și cu alte proiecte, fosta prezentatoare TV a muncit enorm. Și a realizat peste 60 de interviuri, pe care, apoi, le-a asamblat într-un documentar în urma căruia vor fi scoase la iveală detalii ascunse și picanterii din viața actorului.
„ Documentarul despre viața lui Salman Khan pe care l-am făcut e în editare. Am muncit mult la el. Îi vom face o lansare frumoasă, care cu siguranță o să vă placă”, a declarat Iulia Vântur pentru CANCAN.RO.
„În prezent, am piese noi la care lucrez. Le voi filma și videoclipuri. Suntem în discuție și pentru un turneu în America”, a adăugat aceasta.
Iulia Vântur s-a mutat în India în urmă cu zece ani, iar majoritatea timpului l-a petrecut în umbra iubitului său, celebrul actor Salman Khan. Situația s-a schimbat între timp, iar cariera ei a prins un avânt spectaculos! Se vehiculează că românca ar fi devenit milionară în urma concertelor pe care le-a susținut până acum.
După ce s-a acomodat în India, Iulia Vântur și-a încercat norocul și în cinematografie, și în muzică. Îm ambele cazuri s-a dovedit că are potențial, însă cel mai mult a avut de câștigat de când s-a concentrat pe cariera de cântăreață. Și pentru ca succesul să fie garantat, ea s-a străduit să învețe limba hindi.
Cu siguranță Salman Khan a avut un rol important în evoluția ei și i-a deschis drumurile spre noi oportunități. Și asta inclusiv pentru ca Iulia să nu-și mai dorească să se întoarcă în România și să rămână alături de el.
Și bine a făcut! Potrivit presei din India, se estimează că averea Iuliei Vântur s-ar ridica în aceste momente la aproximativ 10 milioane de euro! Bani pe care i-a câtșigat nu doar din producțiile de cinema, ci și din concerte. Iulia Vântur a avut numeroase turnee, inclusiv prin America. Iar biletele nu au fost deloc ieftine, ajungând să coste și 150 de dolari. Citește tot articolul aici.