Anthony Delon l-a pedepsit pe Buzdugan, după ce a ”comis-o” la filmări. A făcut-o de față cu toți actorii.
Anthony a avut multă răbdare pe platourile de filmare, însă, cu toate acestea, la un moment dat… paharul s-a umplut. După ce Daniel Buzdugan a încurcat replicile de mai multe ori și a fost nevoie ca filmarea să se reia, Delon i-a adresat o replică la care nimeni nu se aștepta.
În stilul său caracteristic, celebrul actor i-a spus lui Buzdu, în fața tuturor celor prezenți, că e bun de „plată” pentru că filmările s-au terminat mai târziu. A fost, bineînțeles, o glumă facută de fiul lui Delon, care a reușit să le aducă actorilor zâmbetul pe buze.
„La filmări au fost multe momente în care a trebuit să reluăm pentru că ne mai încurcam, mai trebuia modificată lumina sau modificat cadrul pe acolo că parcă nu era bun ca cel inițial, au fost foarte multe reluări, dar el nu a pufnit cum sunt unii „Hai frate să terminăm și noi mai repede”, adică omul nu a zis nimic. Râdea. La un moment dat m-am încurcat eu la o replică și a zis „Ok. Gata. La filnalul fimării, Daniel face cinste cu Prosecco la toată echipa”. Adică ceva frumos”, a dezvăluit Buzdugan pentru CANCAN.RO.
Daniel Buzdugan a vorbit plin de emoție despre moartea primului animal de companie pe care căminul său l-a găzduit. Este vorba despre o cățelușă adoptată de vedetă, care a părăsit această lume în primăvară. Momentul integral poate fi urmărit începând cu ora 19:00, în podcastul „ALTCEVA cu Adrian Artene”, chiar AICI!
Adrian Artene: Te-ai gândit vreodată să îl urmezi pe Hristos? Poate în pelerinajele tale, te gândești «un an de pauză mă retrag în pustietate»?
Daniel Buzdugan: Da, mi-ar plăcea. Oricum, vacanțele le fac în zone liniștite. De multe ori în weekend mă duc cu câinele prin parcuri, prin păduri, uneori chiar îmi zic ai mei «să îți iei telefonul la tine»!
Citește tot articolul AICI.