Premierul liberal Nicolae Ciucă ar urma să fie înlocuit, peste aproximativ cinci luni, cu liderul social-democrat Marcel Ciolacu, dacă acordul de la formarea Coaliției de guvernare, din luna noiembrie 2021, va fi respectat. Conform înțelegerii dintre Partidul Național Liberal (PNL), Partidul Social Democrat (PSD), Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) și minoritățile naționale, la jumătatea mandatului actualului Executiv, în mai 2023, nu numai prim-ministrul, ci și titularii liberali de la conducerea ministerelor-cheie și a Secretariatului General al Guvernului vor intra în ceea ce Coaliția a numit rotația guvernamentală. Liderii PNL și PSD au spus de mai multe ori că înțelegerea va fi respectată, iar purtătorii de cuvânt ai celor două partide au declarat, pentru Gândul, că rotativa guvernamentală este o parte a înțelegerii care stă la baza existenței Coaliției și nimic nu poate schimba asta.
Mandatul actualului șef de la Palatul Victoria, președintele PNL Nicolae Ciucă, expiră în 25 mai, după ce, în 25 noiembrie 2021, programul de guvernare al coaliției PNL – PSD – UDMR – minorități naționale a primit votul în Parlament. Guvernul Ciucă a primit atunci votul de încredere al Parlamentului, fiind învestit la aproximativ șapte săptămâni de criză politică, după demiterea Cabinetului Cîțu prin moțiunea de cenzură a PSD.
Acordul politic încheiat de Coaliție prevede că, la jumătatea mandatului rămas de trei ani al actului Executiv, deci din 26 mai 2023, conducerea Guvernului să fie preluată de liderul principalului partid partener din coaliție, Partidul Social Democrat, respectiv Marcel Ciolacu, actualul președinte al Camerei Deputaților, care va rămâne în funcție până la alegerile generale din 2024.
Citeste continuarea pe GANDUL.