Valeria are nevoie de ajutorul nostru! Valeria, o fetiță de nici 2 anișori, a cărei soartă a fost întreruptă brusc de o boală cumplită Amiotrofie Spinală.
Valeria a avut neșansa să se nască în Republica Moldova, acolo unde nu exista tratament al acestei boli.
Părinții au încercat imposibilul pentru ea și au adus-o la institutul Robanescu din București. Din păcate, nefiind cetățean român (au depus actele de peste 1 an de zile dar autoritățile nu doresc urgentarea cazului ei), familia trebuie sa achite tratamentul micuței la fiecare 4 luni, iar suma este una fabuloasa, peste 74.000 de euro.
Acum, sunt aproape la capătul puterilor. În aproape 2 luni organizația care se ocupă de cazul ei a reușit sa adune puțin peste 16.000 de euro. În ianuarie Valeria ar trebui să aibă parte de următoarea doza. Astfel, în 2 luni, trebuie să se adune peste 58.000 de euro.
De aproape 2 ani de zile, voluntarii cât și familia au luptat sa adune acești bănuți pentru a avea parte de injectare fără întrerupere la fiecare 4 luni (ratarea unei doze de Spinraza, căci asa se numește tratamentul de care Valeria este dependentă, duce la reluarea tratamentului de la 0, ceea ce înseamnă peste 350.000).
Împreună vom putea ajuta cumva în acest proces de strângere de fonduri.
Găsiți în articol: Acte ce pot dovedi boala, link de la grupul micuței, unde voluntarii încearcă zi de zi să strângă bănuții. De acolo puteți afla orice altceva doriți să știți despre acest caz.
Orice sfat, îndrumare, le-ar fi de mare folos.
UPDATE
„Dragilor, in acest moment, Valeria este internata la spital, la Chisinau. Din pacate are bronhopneumonie, un tip sever de pneumonie , care ii afecteaza plamanii. Ea avand deja insuficienta respiratorie, este un moment dificil pentru ea. A inceput deja tratamentul si este conectata la oxigen, avand saturatia de oxigen foarte scazuta. Valeria este vulnerabila in fata oricarei boli si are nevoie de noi sa devina mai puternica! Va rugam, nu o parasiti!”
https://www.facebook.com/groups/836828483522263/posts/1340685043136602/
https://www.facebook.com/groups/836828483522263/?ref=share
Beneficiar: Luca Iuliana Florentina
💰Ron: RO60BTRLRONCRT0201004402
💶Euro: RO37BTRLEURCRT0201004401
💵Dolari: RO41BTRLUSDCRT0201004401
💰MDL:
Titular cont: Golban Elena MD63VI022251000000251MDL
💥Paypal:
Iuliana Florentina Luca
@Valeriasma1
https://www.paypal.me/ValeriaSMA1
💥Revolut:
+40 742003856 / Iuliana Florentina Luca / @iuliluca
Gofund.me
https://gofund.me/016545dd