Adda trăiește clipe greu de imaginat. În urmă cu puțin timp, a pierdut una dintre cele mai importante persoane pentru ea.
Adda e în doliu. Chiar ea a recunoscut că are parte de una dintre cele mai dificile perioade din viața ei. Urmează un tratament destul de complicat pentru borelioză și iată că acum viața i-a mai dat o lovitură dură. Bunicul Addei s-a stins din viață în urmă cu puțin timp. Iată primele declarații ale celebrei cântărețe!
Adda a făcut anunțul cel trist pe rețelele de socializare. În cel mai scurt timp, postarea cântăreței s-a viralizat și mii de urmăritori au ținut să îi ureze condoleanțe. Blondina a scris și un mesaj emoționant pentru bunicul ei.
Nu sunt cuvinte care să explice cât de dureroasă este această pierdere pentru Adda, însă fosta concurentă de la Asia Express și-a adunat forțele pentru a împărtăși cu fanii ei ce a însemnat pentru ea bunicul ei.
Adda i-a mulțumit bunicului ei pentru tot ce a învățat-o și s-a declarat mulțumită de faptul că bunicul ei a apucat să o vadă în cea mai importantă zi din viața ei de până acum, atunci când a îmbrăcat rochia de mireasă.
Tata Sandu, așa cum îl alinta artista, a învățat-o ce înseamnă curajul și cât de importantă este familia.
”Draga Tata Sandu,
Iti multumesc ca m-ai invatat ce inseamna curajul. Iti multumesc ca m-ai invatat ce inseamna familia si radacinile. Dragostea de tara, dragostea fata de folclor si cantec. Ma bucur ca m-ai vazut mireasa, si sunt atat de MANDRA ca iti port numele, atat eu cat si stranepotul tau, Alexandru. Te iubim! Te iubim! Te iubim! Drum lin in lumina!”, a scris Adda pe Facebook.
La începutul acestui an, Adda a aflat că are probleme grave de sănătate. I s-a pus un diagnostic greșit, iar acum trebuie să urmeze un alt tratament. Cântăreața suferă de Borelioza și Bartonella.
Adda e în doliu. Le-a dat vestea fanilor în luna februarie, spunând că este nevoită să se retragă o perioadă din luminile reflectoarelor.