Jocurile de noroc reprezintă o distracție tentantă, fiind asociate cu adrenalina, precum și cu hormoni ai fericirii și ai recompensei. În același timp, gamblingul este construit în așa fel încât să îți creeze iluzia că este posibil să te îmbogățești peste noapte fără să muncești, cu un risc financiar relativ mic.
Este adevărat, unii jucători s-au și îmbogățit, dar numărul lor este epsilonic în raport cu numărul total al celor care apelează la ruletă sau la sloturi cu gândul că vor da lovitura. Pe de altă parte, și procentul celor care cad în capcana dependenței este foarte mic. Nu are de ce să își facă griji cine este disciplinat și știe să evite unele „capcane”.
Pericolul de a da greș este mai mare atunci când ai impresia că poți controla jocul, sau când crezi că „ai înțeles” cum funcționează totul. Astfel, cei care utilizează strategii despre care sunt convinși că le măresc șansele de câștig constată, într-un final, că s-au păcălit. La fel, se înșală cei care sunt convinși că ruleta, păcănelele sau orice alt joc funcționează după principiul compensației.
Adevărul este că după o serie de runde necâștigătoare nu este obligatoriu să urmeze o rundă care să aducă profit. La fel de probabil este ca seria necâștigătoare să continue multe runde la rând. Cea mai mare greșeală a unora dintre gambleri este să aibă așteptări false. Te sfătuim să eviți această capcană de gândire.
Și, pentru că tot vorbim despre capcane, ai grijă să evită o altă interpretare greșită, care te îndeamnă să joci și mai mult la păcănele. Este vorba de situațiile în care simbolurile se aliniază pe ecran în așa fel încât să îți creeze impresia că ai fost foarte aproape de câștig. De exemplu, într-un slot cu cinci coloane, se opresc patru șeptari pe prima linie, dar pe coloanele 2, 3, 4 și 5, deci nu câștigi nimic dacă este un joc de sloturi EGT care plătește doar de la stânga la dreapta. Tu poți avea senzația că ai te-ai aflat în vecinătatea unui câștig mare, dar, în realitate, ai fost la fel de departe ca și în cazul în care pe tot ecranul s-ar fi oprit doar simboluri diferite.
Cercetătorii au descoperit că persoanele care plasează un pariu imediat după pierderea altuia o fac mai degrabă mânați de frustrarea pierderii, decât motivați de posibilitatea obținerii unui câștig.
În general, toate facilitățile oferite de „casă” pentru a crea o experiență de joc cât mai plăcută poate fi interpretate ca și capcane. Totuși, tot ce încearcă să facă operatorii este să se ridice la nivelul așteptărilor clienților. Pentru că un cazinou online este disponibil 24 de ore din 24 și are o ofertă de jocuri foarte bogată, ai tendința să petreci mult timp pe platformă. Chiar dacă nu ieși pe minus din punct de vedere financiar, și timpul pierdut poate reprezenta o mare problemă, în măsura în care neglijezi lucruri importante pe care le aveai de făcut.
Pe de altă parte, există și „capcane” care se exploatează slăbiciunile jucătorului. De exemplu, cazinourile terestre recurg la trucuri precum combinații de lumini și de sunete pentru a-i face pe clienți să își dorească să joace mai mult. De asemenea, din aceste cazinouri lipsesc cu desăvârșire ceasurile, tocmai pentru ca jucătorul să piardă noțiunea timpului.
Tot în cazinourile stradale, clienții sunt lăsați să lanseze ei bila pe ruletă sau să arunce zarurile pentru a le da impresia că sunt în controlul jocului. În realitate, nu ai cum să controlezi norocul sau ghinionul. Te vei distra la jocurile de cazino numai în momentul în care vei înțelege acest lucru și vei face tot posibilul pentru a evita capcanele enumerate mai sus.