Corespondent de război timp de 11 zile, Paul Angelescu de la Pro TV își revine cu greu după această grea experiență: ”Sunt setat pe robot-automat și acum, după ce ne-am întors din Ucraina”

Paul Angelescu este unul dintre puținii jurnaliști români care au avut curaj să meargă pe frontul din Ucraina. După multe nopți nedormite, petrecute în adăposturi subterane, și zile în care să rămâi în viața ținea doar de noroc, reporterul Pro TV a povestit pentru CIAO.RO câteva dintre momentele dramatice la care a fost martor, dar și cum și-a pus amprenta asupra lui această experiență grea. 

Reporter: Care a fost primul sentiment care te-a cuprins când ai ajuns în mijlocul războiului?

Paul Angelescu: Mi-e greu să vorbesc despre un singur sentiment. În prima zi de război, la 6 dimineața, mi-am făcut bagajul și am plecat spre redacție. După prânz, am luat decizia să mergem în Ucraina. Din acel moment am intrat, cumva, pe robot-automat. Mă gândeam doar pe unde trebuie să o luăm. Ce decizii trebuie să iau pentru siguranța echipei și ce este relavant să transmitem publicului din România. Cred că sunt setat pe robot-automat și acum, după ce ne-am întors. Nu prea am avut timp să facem decompresia.

Ce anume te-a determinat să accepti să mergi în zona de conflict?

Vrem, nu vrem, războiul face parte din viața noastră. Iar meseria de jurnalist vine cu multe beneficii și oportunități. Dar vine la pachet și cu aceste riscuri pe care ți le asumi când faci teren.

A fost vreun moment în care te-ai gândit că nu vei mai scăpa din Odessa?

Am fost în Odessa, în Nikolayev și Kherson. Orașe în care s-a tras, au fost bombardamente și lupte intense. Dacă mă gândeam că nu mai scapăm, nu cred ca mai plecam. Evident că mi-a fost frică, dar cred că ăsta e un lucru bun.

Paul Angelescu: ”Tinerii din Ucraina sunt hotărâți să își apere țara”

Care erau în general explicațiile oamenilor care nu voiau să-și părăsească locuințele și să fugă din calea războiului?

Depinde. Unii efectiv nu se puteau despărți de agoniseala lor de o viață, sau aveau rude și persoane iubite pe care nu le puteau lăsa în urmă. Alții, în special tinerii, sunt determinați să rămână și să lupte pe baricade. Sunt hotărâți să își apere țara.

Ai avut acces la un moment dat într-un loc ascuns în care se pregăteau sticle pentru cocktailuri Molotov. Ai văzut și copii acolo? Ce puteai citi pe chipurile acelor oameni?

Determinare. Asta este expresia facială pe care am întâlnit-o cel mai des. Am discutat și cu un băiat de 15 ani. Mama lui pregătea cocktailuri Molotov. Spunea ca nu îi este frică și că vrea să rămână în oraș și să ajute, cu ce poate, civilii.

 Poți să ne povestești care a fost cea mai grea zi cât timp ai stat acolo?

Următoarea…