În timpul unui control medical pe care l-a făcut în urmă cu doi ani, designerul Cătălin Botezatu a aflat că are cancer la colon. Acesta a povestit ce simptome avea la momentul respectiv și de ce a ales să se opereze în România, chiar dacă medicii turci au fost cei care i-au identificat tumora.
Cătălin Botezatu a povestit care au fost primele simptome care l-au alarmat. Medicii din Turcia i-au descoperit tumora, însă a ales să se opereze într-un spital din România.
”Mă simțeam ok, doar că eu de două ori pe an îmi fac un check out complet. După ce am terminat analizele generale, i-am spus medicului că simt o serie de înțepături în partea dreaptă. Specialistul turc mi-a propus să ma supună unui test ecograf foarte performant. Unde a descoperit că am o formă mai ciudată de apendicită. M-am operat în România, și aici au descoperit că, de fapt, în spatele apendicului era o tumoră. Mi-au spus că e cancer. Tratamentul de după l-am urmat în Turcia, acum sunt vindecat, am urmat un tratament care încă în România se face empiric”, a declarat Botezatu.
Specialiștii în domeniu susțin că această formă de cancer este corelată cu alimentația, dar și cu stresul.
„Există o împărţire pentru cancerul de pe partea dreapta, care are loc să crească mai mult şi care duce la sângerări minime sau mai mari. Pe partea stângă este o simptomatologie tipică de constipaţie între 3 şi 7 zile. Urmată de un episod diareic care alternează mult timp.
Fiind un cancer digestiv, vom ajunge mereu la dietă. Carnea roşie conţine foarte multe grăsimi şi din păcate fermentaţia acestui tip de carne la nivelul intestinului duce la anumiţi compuşi care pot să ajute la transformarea celulelor normale. Sau a unor polipi în celule canceroase. Din păcate, dieta românească nu este prea prietenoasă.
Stresul duce la o scădere a sistemului imunitar. Orice scădere a sistemului imunitar duce la o scădere foarte puternică a florei împotriva tumorilor. Să nu ne stresăm şi să bem doar cu ocazia zilei de naştere” a explicat chirurgul Alexandru Onofrei la Sfat de Sănătate, citat de Antena 3.