Francisa Dulceanu, supranumită Kim Kardashian de România, își dorește să devină mamă de tripleți, dar nu și-a făcut deocamdată planuri.
Fosta prezentatoare de la ”Vorbește lumea” nu refuză momente în care trage cu ochiul la ”meseria” de mămică. Se vede mămică, dar nu și-a planificat niciodată rolul, într-un film de lung metraj care înseamnă mai mult decât o simplă figurație.
Explicația ei e simplă, la obiect. ”Nu știu când și nu știu ce… Când o da Dumnezeu. Când o să vină, că nu am forțat nimic, nu am considerat că a fost o prioritate până acum, dar nici nu am făcut nimic să împiedic să vină.
Analizele mele sunt foarte în regulă, adică sunt OK din toate punctele de vedere, dar nu s-a întâmplat pentru că nu a trebuit să se întâmple, probabil. Și că toate vin la timpul lor”, sunt primele impresii ale Franciscăi. Mai multe detalii, pe CANCAN.
Câteva prietene ”s-au jucat” cu formele Franciscăi și i-au spus, în glumă, Kim Kardashian! Ea a râs atunci, dar nu știa că avea să devină o ”poreclă”.
”Comparația cu Kim Kardashian a venit, cumva, mai oficial, în urmă cu câțiva ani din partea presei. Dacă, la început, câteva prietene îmi spuneau mai în glumă, mai serios faptul că semăn, apoi a devenit un nickname care mă zgârie pe creier de fiecare dată când îl aud (…)Mai mult ca sigur, am fost asemănată datorită sau din cauza formelor voluptuoase.
Eu nu m-am autointitulat sau identificat deloc cu ea. Asta nu înseamnă că sunt arogantă sau că am nu știu ce filme sau aere de vedetă! Nu, dimpotriva, pe Kim o consider o femeie superbă, foarte smart, care a construit un imperiu, a evoluat și a devenit un icon, indiferent că unii vor să accepte sau nu acest lucru.