Artistul Connect-R a povestit prin ce dramă a trecut de-a lungul timpului. Cântărețul a avut depresie, după ce fiica lui, Maya, a fost la un pas de moarte, atunci când micuța avea doar un an.
În anul 2014, în ianuarie, Connect-R a devenit tătic. Atunci, Misha a născut o fetiță pe care au numit-o Maya. La vârsta de 12 luni, fiicei artistului i-a fost făcut un vaccin, dar care, ulterior, a îmbolnăvit-o, medicii spunând că nu are șanse foarte mari de supraviețuire. Atunci, cântărețul a intrat în depresie și i-a fost foarte greu, însă și-a întors privirea spre Divinitate, lucru care l-a ajutat.
“S-a îmbolnăvit de la un vaccin, când a făcut vaccinul de un an, pe fondul unei otite, i-a scăzut imunitatea aproape de 0, era intubată, ne-a nenorocit, și atunci practic a început momentul meu de depresie”, a declarat Connect-R.
“Până atunci nu puteai, nu aveai cum să mă clintești și a venit copila asta Maya să-mi arate în ce iluzie trăiam eu, că asta înseamnă iluzie. Acolo au năpădit toate fricile, m-a terminat, am fost la psihologi, n-am reușit mare lucru. Totuși rugăciunile și Hristos cred că m-au scos de acolo, dar ele tot au continuat până acum ceva timp când am aflat ce sunt cu adevărat, iar de atunci au dispărut toate fricile”, a spus mai Connect-R, arată VIVA.
Connect-R, pe numele lui real Stefan Mihalache, şi Misha (Mihaela Sotrocan) s-au căsătorit în vara anului 2013. Pe 25 ianuarie 2014, artista şi soţul ei, Connect-R, au devenit părinţi. La finele anului 2017, artistul recunoştea pentru prima dată că mariajul lui s-a zguduit din temelii şi că a fost la un pas de divorţ. Cei doi erau deja separați, iar pe 14 august 2018 a venit confirmarea că nu mai sunt împreună.
„Nu obișnuiesc să împărtășesc lucruri atât de intime cu nimeni, dar nici să găsesc minciuni tot timpul nu pot. Sunt aproape doi ani de la divorţ, doi ani de când am hotărât să rămânem prietenii și părinții copilului nostru! Viață merge mai departe pentru fiecare dintre noi ! Atât am avut de spus ! Rog pe toată lumea inclusiv presa să nu ne pună întrebări, mulțumim anticipat”, a scris cântăreţul atunci.
sursă foto: arhivă Ciao