Adelina Chivu, dezvăluiri despre căsnicia cu Cristi Chivu. Cei doi se iubesc la fel ca în prima zi!

Publicat: 28 iun. 2021, 10:42 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Adelina Chivu a făcut dezvăluiri despre familia sa. Soţia lui Cristi Chivu este una dintre cele mai apreciate românce, dar şi una dintre cele mai fericite femei! Partenerul brunetei are grijă ca acesteia să nu îi lipsească nimic, atât ei cât şi fetiţelor sale. 

Adelina Chivu şi familia sa locuiesc de câţiva ani în Milano, iar din cauza pandemiei aceştia nu au mai putut să vină în România. Deşi acum au viaţa lor departe de casă, ori de câte ori aveau ocazia aceştia se întorceau cu drag în ţară pentru a se întâlni cu prietenii şi restul familiei.

Într-un interviu acordat pentru okmagazine.ro, Adelina a povestit despre cum a fost să locuiască în perioada pandemiei în cea mai afectată zonă a Italiei, dar a dat câteva detalii din intimitatea familiei sale.

Adelina Chivu despre pandemie

Adelina Chivu a dezvăluit că în pandemie restricţiile erau foarte dure în Italia, faţă de cele care existau în România.

„În perioada de vârf a pandemiei erau o grămadă de poliţişti pe stradă, când coborai te trimiteau imediat în casă. Cineva pe Instagram îmi scria: «hai că nu e chiar aşa!» Şi asta discutam: poate în alte zone ale oraşului a fost altfel, dar în centru a fost nebunie. Când mă întreabă cineva despre cum a fost, eu mă refer strict la zona în care m-am învârtit eu”, a spus Adelina.

Mai mult decât atât, partenera lui Cristi Chivu a explicat că i-a fost foarte greu să stea numai în casă, mai ales că fetiţele sale nu înţelegeau foarte bine ce se întâmplă şi erau dornice de distracţie. Singura bucurie pe care au avut-o în această perioadă a fost faptul că familia lor s-a mărit: „Ne-am luat un căţel în acea perioadă, care m-a făcut să mai uit de pandemie. Dacă nu era pandemia, Cristi n-ar fi luat niciodată căţel, nu ar fi fost de acord cu asta. Şi el şi fetele sunt alergici, dar am făcut un research şi am găsit un căţel analergic, care acum a devenit inima casei. Deci am rămas cu ceva foarte bun din pandemie”.

Adelina Chivu a mai vorbit despre una dintre problemele cu care foarte mulţi oameni s-au confruntat în pandemie: kilogramele în plus. Şi silueta frumoasei brunete se pare că a avut de suferit, însă Adelina a luat imediat măsuri: „Să ştii că m-am descurcat în pandemie, pentru că mi-am luat acasă greutăţi, am bandă de alergat, benzi de rezistenţă. Cred că nu voi mai merge la sală. Deci m-am antrenat. În plus, am ţinut o dietă cu soţul meu şi am slăbit mult amândoi (…) Alături de el m-am ambiţionat şi am încheiat dieta arătând ca la 20 de ani amândoi”.

Adelina Chivu, despre educația fetițelor

Adelina şi Cristi Chivu au împreună două minunăţii de fetiţe, Natalia și Anastasia pe care le iubesc enorm. Vedeta a mai povestit că are o relaţie foarte bună cu acestea, ba mai mult are acces permanent la conturile lor de social media şi discută în permanenţă cu ele despre riscurile la care sunt supuse atunci când folosesc internetul.

„Cea mică, de exemplu, nici nu ştie unde îşi lasă telefonulşi ei îi place să facă orice altceva. Cea mare, în schimb, e disperată să stea pe telefon. Deci cu ea am avut mult de muncă pe tema asta. Am stat mult de vorbă. Pentru că trebuie să înţeleagă şi riscurile şi ce se poate întâmpla pe viitor dacă postezi ceva nepotrivit. Eu sunt şi cea mai bună şi cea mai severă ca părinte. Dar în linii mari, el e mai sever legat de a nu le oferi absolut tot ce cer, ca să nu fie răsfăţate, deşi îşi calcă pe suflet des. Iar eu sunt mai severă legat de principii de viaţă, să se transforme în două femei cu principii, educate, acolo sunt eu poliţistul”, a mai povestit vedeta.

 

Sursă foto: Arhivă Ciao

Publicat: 28 iun. 2021, 10:42 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×