Familia Clejanilor este implicată într-un scandal de proporţii, după ce Fulgy a ajuns de mai multe ori pe mâinile poliţiştilor. Mama artistului a încercat să explice în repetate rânduri faptul că anturajul i-a „stricat” băiatul, ba chiar a vorbit şi despre fostele lui iubite. Recent, Alina una dintre fetele cu care tânărul artist a avut o relaţie a răspuns acuzaţiilor fostei sale soacre.
Fulgy a fost prins sub influenţa substanţelor interzise la volan, a ameninţat mai multe vedete din România, ba chiar a intrat într-un conflict şi cu părinţii săi. Aceste lucruri i-au afectat foarte mult familia care încearcă să îl ajute prin orice mijloace.
În cadrul unui interviu, Viorica de la Clejani a mărturisit că în anturajul fiului ei există persoane consumatoare de droguri, ba chiar spunea despre fostele iubite ale fiului său faptul că obișnuia să le caute în genți.
Una dintre fostele iubite ale lui Fulgy a fost extrem de deranjată de declaraţiile fostei sale soacre şi a dorit să spună şi partea sa de adevăr. Alina a povestit în ce relaţii a fost cu familia fostului său iubit şi a dorit să sublinieze faptul că ea nu a avut nicio legătură cu consumul de droguri.
„Nu s-a pus problema de așa ceva niciodată, nu am fost controlată, nu am consumat niciodată. Sunt un om cu coloană vertebrală, viața mea e frumoasă așa cum e. Nu vreau să mi-o distrug sub nicio formă. Într-adevăr în trecutul lui Fulgy erau niște fete care erau mici consumatoare, e și dânsa supărată, nu știu.
M-a afectat (n.r. declarația), nu s-a pus problema de așa ceva, nu am avut discuții de genul absolut vreodată, sunt chestii care se pot demonstra, nu e ca și cum ar fi o boală. Nu am făcut niciodată niciun test. Familia mea probabil nu știe, nici pentru familia mea nu e tocmai ok, familia mă cunoaște destul de bine, știe cum sunt, nimeni din jurul meu nu s-ar gândi la așa ceva că mă cunosc destul de bine”, a declarat Alina, la un post de televiziune.
Alina a mai adăugat că între ea și Fulgy există în prezent doar o relaţie de prietenie. Frumoasa blondină a dezvăluit faptul că nu s-au mai întâlnit de foarte mult timp, deşi artistul i-a mărturisit că o iubeşte.
„Acest subiect face parte din trecutul meu. Nu aș vrea să mai discut despre asta. În prezent există altcineva în viața mea. Eu cu Fulgy am fost aproximativ 7-8 luni. Nu mai știu absolut nimic, a rămas doar respectul între noi. Până în prezent nu am suferit niciodată din dragoste. Nici măcar când s-a terminat relația cu Fulgy”, a declarat fosta lui Fulgy.
„Nu ne-am mai întâlnit.(…) Mi-a spus că mă mai iubește, dar niciodată nu s-a pus problema de vreo împăcare, suntem pe drumuri separate, eu pe drumul meu, el pe drumul lui”, a mai spus tânăra.
Sursă foto: Arhivă Ciao