Eclipsă de soare pe 10 iunie. De unde se va vedea cel mai bine în România

Publicat: 09 iun. 2021, 14:35 Autor: Elena Life
Eclipsă de soare pe 10 iunie. De unde se va vedea cel mai bine în România

O eclipsă de soare va traversa joi cerul pe o fâşie de aproximativ 500 de kilometri, din Canada până în Siberia, trecând și prin Europa. În România, eclipsa va fi doar parţială și vizibilă în jumătatea nordică a ţării.

Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” a anunţat că eclipsa va începe cel mai devreme la ora 13:17, în nord-vest. Va avea ca acoperire maximă 2,1% din discul Soarelui, transmite News.ro.

„Dacă doriţi să o priviţi va trebui să folosiţi un filtru special, denumit Mylar, sau cel mai dens filtru de sudură. Prin telescop eclipsa se poate observa prin proiecţie, fără a privi Soarele. Nu priviţi direct Soarele pentru că puteţi orbi”, explică specialiștii.

”Cercul de foc” vizibil în câteva zone nordice ale planetei

La punctul maxim al aşa-numitei eclipse inelare, de pe Pământ se va putea vedea Luna ajungând treptat în dreptul Soarelui. Acesta se va transforma, timp de câteva minute, într-un inel luminos subţire, ca un ”cerc de foc” pe cerul de iunie. Deși este parțială, eclipsa poate fi totuşi periculoasă pentru ochi.

Eclipsa va putea fi observată în toată splendoarea ei în mai multe zone nordice. Nord-vestul Canadei, extremitatea nordică a Rusiei, nord-vestul Groenlandei şi Polul Nord, unde ocultaţia discului solar va fi de 87,8%.

Eclipsa va putea fi văzută în mai multe țări din Europa

Eclipsa inelară va fi, de asemenea, vizibilă, însă doar parţial, din nord-vestul Americii de Nord, dintr-o mare parte din Europa, inclusiv din Franţa şi Marea Britanie, precum şi dintr-o parte a nordului Asiei.

La aceste latitudini, pasionaţii de astronomie vor putea observa o fracţiune din Soare acoperită de discul negru al Lunii. Acoperirea va fi în proporţie de 20% la Londra, de 16% la Lille, de 13,2% la Paris, de 5,5% la Toulouse şi doar de 2,8% la Marsilia.

”Cu cât mergem mai spre sud-est, cu atât va fi mai puţin vizibilă obscurarea”, a explicat Florent Delefie de la Observatorul din Paris. Acesta va transmite evenimentul în direct pe canalul său YouTube.

Eclipsa va dura aproximativ două ore. Este imperativ ca eclipsa să nu fie urmărită în mod direct fără protecţie specială. O”Arsurile retiniene pot fi ireversibile”, a amintit expertul.

Prima eclipsă solară din acest an

Aceasta este prima eclipsă inelară din anul 2021 şi a 16-a din secolul XXI. Acest fenomen astronomic are loc atunci când Soarele şi Luna sunt perfect aliniate cu Pământul. Dacă diametrul aparent al Lunii este mai mic decât cel al Soarelui, o parte a coroanei de foc rămâne vizibilă.

O eclipsă totală, care scufundă pentru scurt timp o parte a planetei în întuneric, apare atunci când diametrul Lunii corespunde exact cu cel al Soarelui, aşa cum este perceput fenomenul de pe Pământ.

Sursa foto: Pexels.com

Publicat: 09 iun. 2021, 14:35 Autor: Elena Life
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×