Minodora s-a transformat total în ultima perioadă! Celebra artistă a reuşit să slăbească 40 de kilograme şi se declară extrem de fericită că a ajuns la silueta mult dorită. În cadrul unui interviu artista a mărturisit cum a scăpat de kilogramele nedorite.
La 43 de ani, Minodora şi-a îndeplinit cel mai mare vis: să ajungă la silueta pe care o visa mereu. Acest lucru s-a întâmplat, iar de la 100 de kilograme, cântăreaţa a reuşit să ajungă la 60 de kilograme. Procesul a durat aproape doi ani, în care vedeta a făcut mult sport şi a respectat un regim alimentar.
‘Am ajuns unde mi-am dorit. Am acum 60 kg, de la 100. Am slăbit în doi ani, treptat. Mă simt bine, sunt ok, am slăbit sănătos, mănânc carne, cu limită, ouă, salate, de toate. Eram la un pas să fac diabet, iar operaţia de tăiere de stomac te ajută cu diabetul. Am fost foarte, foarte aproape, grăsimea nu aduce nimic bun niciodată, acum am scăpat, mai iau vitamine’, a spus Minodora.
Este cunoscut faptul că în 2017, Minodora și-a făcut operație de micșorare a stomacului, însă rezultatele nu au apărut.
‘Eu am stomacul tăiat prin operaţia de gastric sleeve din 2017.
Însă vreau să se ştie foarte clar de la o persoană care a trecut prin aşa ceva. Operaţia de tăiere de stomac nu îţi taie pofta de mâncare! Doar că nu mai poţi mânca o perioadă la fel de mult. După care dacă tot mănânci, mănânci stomacul se măreşte din nou, pentru că este elastic, ca un balon. După operaţie am pus într-un an şi jumătate peste 5 kilograme. Nici nu am apucat să se facă procesul de slăbire.
Eu am pornit de la 100 de kilograme şi acum am 62! Întotdeauna am fost capricioasă şi am făcut numai ce am vrut. Doctorul mi-a spus că dacă vreau să slăbesc mai mult de 20 kg, trebuia să slăbesc 30 kg, să nu mai mănânc între mese. Stomacul fiind foarte mic… Ce se întâmplă, mănânc 4-5 guri şi nu mai pot! Iar eu ar trebui să stau o oră la masă. Nu fac acest lucru. Mănânc 4-5 guri, m-am săturat şi peste 2 ore îmi este iar foame’, spunea Minodora.
Sursă foto: Arhivă Ciao