Ozana Barabancea a făcut recent dezvăluiri nemaiştiute despre viaţa sa. În urmă cu 8 ani, celebra artistă a trăit un moment miraculos care a făcut-o să se reapropie de Dumnezeu.
Ozana Barabancea este o cântăreaţă extrem de apreciată în România.
Vedeta a povestit despre un moment emoţionant din viaţa sa care a avut loc în urmă cu mai mulţi ani şi care a reuşit să o schimbe radical. Mai mult decât atât, artista povesteşte faptul că a avut o revelaţie, iar atunci şi-a dat seama că drumul său în viaţa este altul.
„Am fost educată de mică, m-am născut vizavi de o biserică, mergeam la biserică, bunica mea m-a învățat să fac semnul crucii și am trăit șapte ani vizavi de biserică. Viața m-a îndepărtat, m-a dus pe alte căi, în fine, tentațiile tinereții… La un moment dat, acum 8-9 ani, într-o dimineață de mai, am avut, așa, ca o revelație. Mi s-a luminat un perete complet zidit, fără fereastră. Am văzut cum din partea stângă vin raze”, a mărturisit Ozana Barabancea pentru Antena Stars.
„Parcă o voce mi-a spus:
Cântăreața a povestit în cadrul unui interviu faptul că, datorită mamei sale s-a apucat de muzică. La vârsta de 12 ani, mama ei s-a îmbolnăvit, însă se ocupa cu aceeași dăruire de viitorul fiicei sale.
Ozana Barabancea a povestit un episod care i-a rămas adânc întipărit în inimă: ”Când aveam 12 ani mama mea a căzut la pat! Eram în clasa a șasea. Studiam pianul. Mama m-a trimis la ore de pian și prima mea profesoară, doamna Hamza, m-a părăsit, plecând în străinătate. Dar la vârsta de 12 ani, odată cu schimbările fiziologice din viața unui copil am început să mă las pe tânjeală! Studiam din Paște în Crăciun. Mama mă implora, zăcând în pat, să îi cânt”, a declarat ea pentru click.ro.
Artista este de părere că trebuie să fii un om puternic pentru a trăi cu dorul părinților. Aceasta mai povestește că ori de câte ori de gândește la aceștia plânge și nu îi este rușine să recunoască: ”Dorul de părinți și de copilărie este cel care permite lacrimilor să curgă șuvoi, fără reținere, zguduindu-ne, curățându-ne sufletul. Dorul de părinți ne reconectează la sursă noastră. Este starea cea mai curată. Plânsul este pentru cei puternici! Pentru cei asumați. Cine plânge e conștient că eliberează suferință și își curată sufletul de mâzga unor amintiri îngropate”, a adăugat ea.
Sursă foto: Arhivă Ciao