Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a fost fotografiată fără mască la un eveniment: „Am solicitat să fiu amendată”

Publicat: 31 mart. 2021, 13:07 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a fost fotografiată fără mască la un eveniment: „Am solicitat să fiu amendată”

Ministrul Muncii, Raluca Turcan a fost fotografiată, fără mască, la un eveniment în Sibiu. Aceasta susţine pe pagina sa de Facebook că a solicitat să fie amendată.

Raluca Turcan a publicat un mesaj pe rețelele de socializare, după ce a fost prinsă nerespectând regulile impuse în contextul pandemiei.

„Am solicitat să fiu amendată. Consider că este corect, chiar dacă au fost doar câteva momente şi în tot restul timpului, am respectat regulile. A fost o neatenţie , pentru care îmi pare rău, nicidecum nu a fost o sfidare sau nepăsare”, scrie ea.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a participat la un eveniment de plantare de copaci în zona montană din Tălmaciu, judeţul Sibiu, unde a fost fotografiată fără mască. După eveniment, un participant a aflat că are COVID-19.

Ministrului Muncii a făcut primele declarații

Turcan îşi recunoaşte vina, însă afirmă că situaţia a fost manipulată în mediul online, acuzând PSD că a intercalat imagini de la acţiunea ecologică cu fotografii mai vechi. De altfel, şi social-democraţii o acuză pe Raluca Turcan că a participat la petreceri şi la alte activităţi fără mască şi distanţare, motivând că cei prezenţi au făcut teste rapide antigen, deşi „oamenii de rând” nu au voie să facă asta.

„Înţeleg criticile şi mi le asum, dar trebuie să explic şi manipulările care au apărut mai ales în mediul on-line: într-un mod tipic lor, cei de la PSD au suprapus imagini de la acţiunea de împădurire cu fotografii mai vechi, cum este fotografia în care apar la masă alături de echipa mea din Sibiu, asta arată şi direcţia vădit manipulatoare a acestei situaţii”, scrie ministrul Muncii.

„Este important să respectăm toţi regulile, este important să rămânem prudenţi şi să ne protejăm sănătatea noastră şi pe a celor din jurul nostru. Înţeleg că oamenii au obosit cu toţii, dar trebuie să rămânem prudenţi şi să accelerăm vaccinarea. Putem fi mai bine în scurt timp”, conchide Turcan.

Anterior, ministrul a declarat că cei care au participat la acţiunea de împădurire de sâmbătă au făcut teste antigen.

„De asemenea, la locaţia din aer liber, situată pe deal, au fost disponibile măşti şi dezinfectanţi. Cea mai apropiată localitate se află la 6 km, unde rata de infectare era de 0,33. Fotografiile invocate nu au fost reprezentative pentru ansamblul celor aproximativ 5 ore petrecute în aer liber. Măştile au fost purtate, cu puţine excepţii, de regulă când se făceau fotografii, se servea masa sau când se consumau băuturi răcoritoare. Rămân o adeptă a măştii de protecţie şi a vaccinării şi cred în continuare, cu tărie, în nevoia respectării măsurilor”, a scris Turcan pe Facebook.

 

Sursă foto: Arhivă Ciao

 

Publicat: 31 mart. 2021, 13:07 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×