Robbie Williams, forțat să se izoleze la domiciliu, după ce a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus

Publicat: 20 ian. 2021, 12:35 Autor: Andreea Voicu Vedete

Celebrul artist în vârstă de 46 d ani, Robbie Williams, a fost forțat să se izoleze pentru următoarele 14 zile în vila sa din St. Barts, alături de familie, după ce el și cei dragi au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus.

Potrivit Dailymail, Robbie Williams va trebui să stea alături de familie pentru următoarele două săptămâni, după ce au fost testați pozitiv cu noul coronavirus. Aceștia vor sta într-o vilă din St. Barts pentru care vor plăti câte 106.000 de lire sterline pe săptămână. El, soția sa, Ayda Field, în vârstă de 31 de ani, și copiii: Teddy (7 ani), Coco (23 luni), Charlton (5 ani) și Beau (6 luni) au plecat în Caraibe. Se spune că familia a trebuit să-și prelungească șederea pentru a se autoizola, după ce Robbie a testat pozitiv virusul.

O sursă a spus că artistul s-a simțit destul de rău: ”Robbie a fost destul de bolnav. Este limitat la vila în care stă cu familia. Nu este tocmai cel mai prost loc din lume unde să stai în carantină, totuși nu poate merge la plajă. Trebuie să stea 14 zile în izolare”. În vară, în timpul perioadei pandemice, Robbie Williams spunea că adoră să petreacă timp alături de familie, dar îi lipsesc și activitățile cotidiene și e dornic să se întoarcă pe scenă.

Robbie Williams a devenit tată pentru a patra oară în februarie 2020

Robbie Williams şi soţia sa, Ayda Field Williams, au anunţat naşterea unui băieţel, prin intermediul unei mame surogat, informează Press Association. Field Williams a dezvăluit fanilor de pe Instagram naşterea lui Beau Benedict Enthoven Williams.

„În această Zi a Îndrăgostiţilor am dori să sărbătorim dragostea în cel mai grozav mod. Ca şi în cazul lui Coco, el este biologic al nostru, dar s-a născut prin intermediul aceleiaşi mame surogat incredibilă. Suntem atât de binecuvântaţi să îl ţinem în braţe pe fiul nostru sănătos, în siguranţă şi suntem oficial o familie completă”, se arată în mesaj.

Fiica lor, Colette (Coco) Josephine Williams s-a născut în anul 2018, tot cu ajutorul unei mame surogat. Robbie și Ayda mai au doi copii, Theodora, născută în 2012, și Charlton, care a venit pe lume în anul 2010.

Sursă foto: capturi video Youtube

Publicat: 20 ian. 2021, 12:35 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×