Unul din membrii fondatori ai trupei Vama Veche s-a stins din viață. Vestea că Traian Bălănescu a murit a venit ca un șoc pentru apropiați, dar și pentru fanii artistului.
Vama Veche, una dintre cele mai iubite trupe din România, s-a înfiițat în septembrie 1996, iar membrii fondatori au fost Traian Bălănescu (claviaturi), Liviu Mănescu (bass) și Tudor Chirilă (vocal).
Anunțul extrem de trist a fost făcut de către prietenii artistului pe rețelele de socializare.
„Uneori așa îmi vine să urlu la cer când rapește oameni speciali și talentați înainte de vreme ! E îngrozitor ! A murit Balanescu Traian al nostru ! E cea mai cumplita dimineață Traiane, așa ceva nu se face dragule, nu aud decât pianul tău cu care ai încântat generații cu piesele trupei Vama Veche și efectiv nu pot să ma opresc din plâns….ai lăsat o umbră imensă în soare blondule nebun de frumos, așa să știi…RIP”, a scris Ovidiu Niculescu.
După albumele „Nu am chef azi” și „Vama Veche”, artiștii pleacă în turneul „Povestea merge mai departe”, care a fost desfășurat în 15 orașe. Din păcate, în toamna lui 2006 trupa s-a despărțit, iar în decembrie în același an Traian Bălănescu, Răzvan Lupu și Liviu Mănescu au acționat în instanță ca membrii trupei Vama, pentru încălcarea drepturilor de autor asupra pieselor Vama Veche. Pe parcurs, au apărut în fața publicului sub denumirea de Vama și Trupa Veche.