Juniorul fostului vicepremier Gabi Oprea a fost oprit de Poliție! Agentul și ”inculpatul” au dat-o pe prietenie la final

Publicat: 07 iun. 2020, 20:10 Autor: Maria Apostol Vedete
Juniorul fostului vicepremier Gabi Oprea a fost oprit de Poliție! Agentul și ”inculpatul” au dat-o pe prietenie la final

Gabi Oprea Jr. are cuvintele la el chiar și atunci când greșește! Nu știm cum și le-a ales, dar l-au ajutat să iasă și dintr-o belea cu Poliția. S-a întâmplat recent chiar în centrul Capitalei, când a fost oprit de un agent. 

Deși tatăl lui a fost unul dintre cei puternici oameni din stat, Gabi Oprea Jr. nu a ieșit prea mult în evidență cu harfe, precum alți copii de bani gata.

Ba mai mult, deși are doar 23 de ani, la finalul anului trecut s-a însurat cu o brunetă extrem de frumoasă, de aceeași vârstă, pe nume Davida. Cei doi au depus, în secret, actele, iar cununia a avut loc într-un cadru restrâns, alături de familii și, bineînțeles, de prietenii foarte apropiați.

Mireasa a ales o rochie lungă, albă, mulată, care i-a scos în evidenţă formele voluptoase. Pantofi transparenţi şi accesoriul de pe cap au completat perfect ţinuta purtată într-una din cele mai importante zile din viaţa ei. Mirele, Gabi Oprea Jr. a optat pentru un costum negru, cu vestă şi papion în aceeaşi nuanţă.

Recent, tânărul soțior și-a scos partenera la o plimbare cu mașina, însă momentul de relaxare le-a fost disturbat de un agent de poliție care i-a tras pe dreapta. Evident, după ce sesizase o problemă.

După ce a oprit, agentul s-a deplasat foarte categoric spre mașina lui, iar după câteva minute de discuții situația s-a mai ”înmuiat” puțin, pentru că și Gabi Oprea Jr. părea că are argumente bune. A gesticulat mult, i-a explicat polițistului situația, în timp ce soția lui stătea foarte calmă pe locul din dreapta, iar la final polițistul l-a pedepsit doar cu o mustrare.

Publicat: 07 iun. 2020, 20:10 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă
×