Octavian Strunilă s-a reprofilat din punct de vedere profesional. Ca urmare a restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, actorul a rămas fără nicio sursă de venit.
Octavian Strunilă are o carieră de peste 15 ani în televiziune și teatru, însă, din cauza pandemiei de coronavirus a fost nevoit să-și reorganizeze cariera și să scrie scenarii de teatru și film: “Pentru mine pandemia asta a fost extraordinar de bine-venită. Am reușit să stau în casă, să mă adun, să văd ce-mi doresc. Faptul că m-am îndeletnicit și cu scrisul în ultima vreme, în ultimii ani, vreo 10, când am făcut masterul la Scenaristică, m-a condus puțin în pandemia asta să dau drumul unor proiecte pe care poate nu le-aș fi gândit și nu le-aș fi făcut dacă nu aș fi avut întrebarea dacă eu mai am cu ce trăi la toamnă. Asta m-a forțat cumva să gândesc pe mai multe planuri. Fostele vedete mor de foame. Suntem în teatru independent și noi nu avem salariu. E rău ce se întâmplă afară, dar la mine în casă a fost frumos. Am scris, am regândit lucrurile și am planuri mari. Vreau să fac și film de la toamnă, vreau să fac și un spectacol nou și în același timp să le fac pe cont propriu, să fiu producător.
Pe mine nu m-a ajutat nimeni de la un moment dat în colo, nici statul, nici prietenii, nici televiziunile, și a trebuit să învăț să fac de toate. Am învățat să fac rost de bani, să fiu producător, să regizez și să scriu. Numai nu am jucat”, a povestit Octavian Strunilă pe canalul de YouTube a lui Marius Manole și Ilonei Brezoianu.