Răzvan Fodor, dezvăluiri din intimitate! Cât de greu i-a fost să o cucerească pe soția lui: „Aproape 4 luni am alergat-o cu patul”

Publicat: 20 mai 2020, 12:38 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Răzvan Fodor a făcut dezvăluiri incredibile din intimitate. Actorul a povestit cât de greu a cucerit-o pe cea care i-a devenit soție. 

Când cei doi s-au cunoscut, Irina avea doar 19 ani și era studentă la Facultatea de Jurnalism. Prima lor întâlnire a avut loc pe platourile de filmare, unde ea făcea figurație, iar el juca într-o telenovelă.

Între Răzvan și Irina a fost dragoste la prima vedere, numai că frumoasa brunetă a recunoscut destul de greu acest lucru…

Recent, Răzvan Fodor a povestit la emisiunea „De Speak firu-n patru” că el a fost cel care s-a ținut după Irina și a insistat câteva luni până când ea să cedeze.

„E un secret pe care îl știe gașca mea de apropiați, dar acum după 10 ani pot să-l împărtășesc. Eu am cunoscut-o pe nevastă-mea în 2007. Secretul ar fi că am alergat-o cu patul pe la Leu, pe acolo la cămine, vreo 3 luni și jumătate, ceva de genul ăsta. Pe vremea aia treceai la „pierdute’ după două săptămâni maxim. După ea am alergat vreo 3 luni, aproape 4. Cel mai mult de până acum, dar a meritat. Mi-am dat seama că ea e, ăsta a fost și motivul real pentru care am insistat atât, că altfel fugeam de mult”, a povestit amuzat Răzvan Fodor.

Irina, testată înainte să fie cerută în căsătorie

La prima lor întâlnire, cântărețul a supus-o unui test pe care tânăra de doar 20 de ani l-a trecut cu brio.

„Nu s-a întâmplat nimic, nici un sărut, nici un ținut de mâna, doar o invitație nevinovată la un botez al copilului unui prieten… și un prim test, să spunem așa… I s–a tras scaunul de sub fund. Da! Exact de sub fund! Nu doar ei, ci tuturor femeilor și soțiilor din gașcă care au venit foarte simandicos aranjate la un asemenea eveniment. (Fraților, era doar un botez! Hai să ne relaxăm și să ne simțim bine, zic). A râs cu hohot(…) Plăcut surprins, mirat și contrariat, am trecut peste primul hop…”, povestea Răzvan Fodor pe blogul său, în urmă cu ceva timp.

„I-am propus o vacanță în India unde am avertizat-o că nu e chiar cea mai exotică destinație de pe pământ, iar eu în capul meu eram ferm convins că nu poți să impresionezi astfel o fetiță de 19 ani. Dar am zis că dacă tot mi se pare că e ce trebuie, hai să o testăm până la capăt. A dormit în bungalouri de 3 $ / noapte fără să crâcnească, a mers zeci de kilometri pe jos pe zi și împreună am schimbat câteva trenuri și mijloace de transport, avioane și alte cămile…

Ar fi putut, ca o domnișoară ce era, să se urce în primul avion și să se întoarcă acasă, în civilizație. Nu a făcut-o, a rămas lângă mine…de tot! Așa am trecut de hopul cu numărul doi. Ne-am întors în România și am și mutat-o acasă la mine, unde am continuat să fiu eu, iar ea a continuat să fie ea…A fost un început frumos,fără jocuri, fără prefacatorii, fără să mă dau mai lord, mai golan,mai tare, mai mare, mai rotund…”, mai spunea el.

Publicat: 20 mai 2020, 12:38 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×