Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență care reglementează starea de alertă prevede o serie de măsuri care trebuie luate de oameni, dar și o serie de interdicții, precum cea de a ieși din localitate, cu unele excepții.
În hotărârea prezentată nu sunt prevăzute deocamdată amenzi nici pentru cei care nu poartă mască în spațiile închise și în transportul public, nici pentru cei care încalcă restricțiile de deplasare.
Hotărârea prevede doar că „la solicitarea instituțiilor abilitate cu exercitarea controlului respectării măsurilor stabilite pe timpul stării de alertă, situaţiile exceptate potrivit prevederilor alin (2) (3, n.r.) se justifică prin declarație pe propria răspundere”.
Hotărârea reglementează starea de alertă până luni, când va intra în vigoare o lege adoptată de Parlament în acest sens.
În textul de lege sunt prevăzute și sancțiuni. Astfel, „circulația persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în locurile și, după caz, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă” se sancționează cu amendă de la 500 lei la 2.500 lei.