Zile libere 2020. Este liber de la stat pe 1 Mai? Sărbători legale în acest an

Publicat: 30 apr. 2020, 10:00 Autor: Ionita Nicoleta General
Zile libere 2020. Este liber de la stat pe 1 Mai? Sărbători legale în acest an

În fiecare an, românii beneficiază de mai multe zile libere de la stat, care corespund sărbătorilor legale. Conform Codului muncii, au rămas 9 zile de acest gen în 2020. În total au fost 15 zile libere publicate de Guvern în luna ianuarie, pentru anul în curs.

1 mai, zi liberă de la stat

Sărbătorile Pascale au trecut, dar românii nu au avut mult de așteptat până să primească o nouă zi liberă legal. Astfel, vineri, 1 mai, este considerată sărbătoare legală, iar statul le oferă angajaților un week-end prelungit în acest an. Pe această dată se sărbătorește Ziua Internațională a Muncii. Majoritatea țărilor din Vestul Europei au decretat prin lege ca ziua de 1 mai să fie nelucrătoare.

De la începutul anului și până acum, au existat deja cinci sărbători legale, de care au beneficiat angajații de la stat. Astfel, pe 1 și 2 ianuarie, primele două zile din anul nou, nu s-a lucrat. Mai mult, fiindcă acestea au picat miercuri și joi, Guvernul a decis ca și ziua de vineri, 3 ianuarie, să fie nelucrătoare. Astfel, românii au început anul cu aproape o săptămână liberă.

A urmat 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române. Aceasta a picat într-o vineri, astfel că și de data aceasta, angajații au beneficiat de un week-end prelungit. În aprilie, au venit Sărbătorile Pascale. Vinerea Mare și prima și a doua zi de Paște sunt zile libere decretate prin lege.

Trebuie menționat faptul că angajații care sunt nevoiți să lucreze în zilele de sărbătoare legală sunt plătiți suplimentar sau li se oferă alte zile libere.

Câte sărbători legale mai sunt în 2020

În afara zilei de 1 mai, care va fi liberă, românii vor mai avea la dispoziție încă 8 sărbători legale până la sfârșitul anului. Peste doar o lună, pe 1 iunie, când se sărbătorește Ziua Copilului, bugetarii și elevii au liber din partea statului. Anul acesta, 1 iunie cade într-o luni, ceea ce înseamnă un nou week-end mai lung.

Luna iunie mai include o sărbătoare. Pe 7 iunie sunt Rusaliile. Chiar dacă acestea pică mereu duminica, statul a decretat zi liberă și lunea de după Rusalii. Astfel, două week-end-uri la rând, bugetarii vor avea câte 3 zile libere. Adormirea Maicii Domnului, care se sărbătorește pe 15 august, este de asemenea sărbătoare legală, dar anul acesta pică într-o sâmbătă, când angajații de la stat au oricum liber.

Până pe 30 noiembrie, când este sărbătorit Sfântul Andrei, nu mai există nicio altă sărbătoare legală. Vestea bună este că această zi va pica într-o luni și va fi legată astfel de week-end. Mai mult, cum și 1 decembrie, Ziua Națională a României, este liberă, angajații vor avea 4 zile consecutive în care nu vor merge la muncă.

Anul se încheie cu încă două zile libere. Pe 25 și 26 decembrie, prima și a doua zi de Crăciun, nu se lucrează. Anul acesta, Nașterea Domnului cade într-o vineri, astfel că bugetarii vor beneficia de o singură zi liberă, în condițiile în care 26 este sâmbătă, care este oricum zi nelucrătoare.

Publicat: 30 apr. 2020, 10:00 Autor: Ionita Nicoleta General
Pe aceeași temă
×