Trei actrițe celebre din serialul „Vlad” ne-au povestit, cu tristețe, ce au făcut de Paște

Sărbătorile Pascale au trecut, însă ecourile lor continuă să existe.

Trei actrițe celebre din serialul „Vlad” ne-au povestit cu tristețe ce au făcut de Paște! Și-au amintit cu lacrimi în ochi cum era în copilărie și au privit cu speranță pentru sărbătorile pascale viitoare.

Elvira Deatcu: „Părinții mei sunt cei mai triști!”

Anul trecut a fost pentru prima dată când am petrecut Paștele departe de casă, dar am participat, totuși, la slujbă, la biserica românească din Londra. A fost amuzant, pentru că Filip- care tânjește foarte tare după zilele petrecute în vacanță, la bunici – ne-a spus:`Anul ăsta aș vrea de Paște să mă trimiteți într-un city-break la Balotești, să stau cu bunicii, se poate?”

Anul acesta vom fi acasă, ca toată lumea, nu am mai mers la bunici… Bineînțeles, părinții mei sunt cei mai triști; pentru ei, cea mai mare bucurie era să-și vadă copiii și nepoții în jurul mesei, mai ales că pe 18 aprilie au sîrbătorit 50 de căsătorie! Să fim sănătoși și răbdători acum, ca să ne mai putem bucura de alte sărbători alături de părinți…mâine…

Victoria Răileanu: „Anul acesta mi-au lipsit foarte mult!”

În fiecare an mergem în Republica Moldova de Paști. Ne adunăm în satul Braniște de unde e mama mea – ea mai are încă trei surori. Am o familie mare, suntem mulți verișori și în ultimii ani am inceput să apărem câte unul cu câte un copil nou. 🙂 Deci, familia se mărește. E o întreagă experiență de fiecare data, pentru că ne vedem o singură dată pe an toți și pur și simplu nu facem mare lucru. Mergem pe terenul de fotbal al satului și batem mingea, facem picnic la Prut, facem foaaarte multă mâncare, mergem în vecini, stăm la masa, pentru că în Moldova e o jignire foarte mare să nu stai la masa, chiar dacă ai fost în trei vizite în aceeași zi. Dăm de mâncare găinilor și rațelor, facem tot ce nu putem face aici, în oraș.

Nici nu cred că aș vrea să fac lucrurile astea în altă parte. Dar cel mai frumos lucru este când mergem la casa bunicilor noștri – care acum nu mai este locuită – întindem niște pături pe iarbă și stăm sub cireș. Repopulăm curtea și vorbim din amintiri despre bunici. Întotdeauna aștept cu nerăbdare Paștele, tocmai pentru că mergem acolo. Anul acesta mi-au lipsit foarte mult. Dar am compensat cu clipele petrecute alături de Carol. I-am pregătit lui Carol o vânătoare de ouă, un întreg traseu prin toată casa (cadoul de la iepuraș e deja ascuns bine în dulap), am făcut cozonac și am vopsit ouă. Vopsitul ouălor e activitatea lui preferată în perioada asta a anului.

Olimpia Melinte: „A fost primul Paște departe de toți ai mei, nu e simplu!”

Îmi amintesc de Paștele copilăriei, când stăteam până dimineață la slujba de Înviere, uneori adormeam în strană cu bunica lângă mine, apoi la sfârșitul slujbei, în zori de zi, primeam pască și cozonac sfințite, ciocneam ouă roșii cu bunicii și mă întorceam acasă mulțumită. Asta am făcut ani la rând, până i-am pierdut pe bunici și obiceiurile s-au schimbat. Acum în fiecare an de Paști ducem lumină la cimitir, la cei care nu mai sunt printre noi, dar pe care ii purtăm în amintire și care ne-au călăuzit pașii în copilărie.

Dar de data asta suntem departe de familie, stăm acasă și ne dorim ca sărbătoarea de anul ăsta să le aducă sănătate celor bolnavi și liniște celor care și-au pierdut speranța. A fost primul Paște departe de toți ai mei, nu e simplu! Din fericire putem comunica și ne putem vedea cu ajutorul tehnologiei și asta mai reduce puțin din distanță, am ciocnit ouă virtual și ne-am transmis gânduri bune la telefon, în felul acesta i-am protejat, iar asta este cel mai important! Sărbători fericite tuturor!