Swaminathan S Anklesaria Aiyar, un reputat economist, a vorbit despre cele trei scenarii ale pandemiei de coronavirus. Din punct de vedere economic, la nivel mondial, totul este și va fi afectat în continuare de această situație.
Celebrul economist prezintă cele trei scenarii ale pandemiei de coronavirus, potrivit Times of India. Specialiștii în domeniul sanitar susțin că România va atinge vârfl epidemiei în câteva săptămâni.
Primul scenariu arată că țările vor lua măsuri ferme și în domeniul economic, dar și în cel sanitar. Astfel, numărul bolnavilor va crește abrupt și este combătut la fel de repede.
Cel de-al doilea scenariu arată că recesiunea continuă până în septembrie, firmele vor falimenta și multe decese vor fi înregistrate. Astfel că economia va suferi și mai mult, chiar dacă autoritățile oferă stimulente. Abia spre finalul anului PIB-ul ar putea să-și revină.
Cel de-al treilea scenariu arată că virusul va fi foarte greu de controlat. În condițiile în care va fi fost combătut, va exista și un al doilea val de persoane bolnave de coronavirus. Criza ar putea continua până în 2021.
Potrivit spuselor reputatului economist, primul scenariu are o probabilitate de 30%, cel de-al doilea are o probabilitate de 60%, iar ultimul scenariu ar avea un procent de 10%.