Ioana Ginghină și-a îndreptat atenția după divorț spre şcoala de actorie pentru cei mici pe care o deţine, dar şi pe organizarea de evenimente. Ambele activităţi au fost complet anulate din princina măsurilor luate de autorităţi pentru a împiedica răspândirea coronavirusului.
„Mă afectează destul de tare această pauză. Şcoala de actorie MiniArtShow este pe pauză, la fel evenimentele pe care le aveam de organizat. În perioada Paştelui aveam foarte multe evenimente şi cu siguranţă acum nu voi avea nimic. Chiar dacă activitatea nu merge, trebuie să dau salarii şi să plătesc chiria, deci situaţia nu este roz”, a declarat, pentru Libertatea, Ioana Ginghină.
Ioana Ginghină rămâne optimistă
Deşi are probleme financiare, Ioana Ginghină se gândeşte deja la noi proiecte pe care să le pună în aplicare atunci când pandemia se va sfârşi şi viaţa va reveni la normal.
„Mergem înainte cu şcoala de actorie pentru copii, însă am gândit câteva spectacole interactive noi pentru evenimentele in/outdoor. Sunt momente scurte de 20-30 de minute, în costume spectaculoase care să atragă atenţia celor care participă la eveniment. Apoi, din toamnă, vreau să vin cu un program de dezvoltate personală pentru adulţi şi copii, ceva la care lucrez acum. Vor fi exerciţii de actorie combinate cu elemente de life coaching”, a mai spus Ioana Ginghină.