Destin crunt pentru o fetita de doar 4 ani din Australia. Micuta a fost diagnosticata cu o tumoare la creier, dupa ce s-a plans de dureri mari de cap. Desi medicii si familia au sperat ca fetita va scapa daca va fi operata, din pacate tumoarea a crescut la loc, iar Paige mai are de trait doar doua saptamani.
Constienta ca mai are putin de trait, Paige a avut o singura dorinta: sa-si vada parintii casatoriti si ea sa fie prezenta la cununia lor. Cea care a organizat totul in detaliu a fost matusa micutei, care pregatit in doar o singura zi o nunta de vis. Ea a cumparat o rochie de mireasa superba, costum de ginere, flori, si a aranjat un decor de poveste chiar in curtea spitalului unde era internata Paige, scrie Daily Mail.
De asemenea, si Paige a fost imbracata intr-o rochita asemanatoare mamicii sale. Micuta a fost luata din camera de spital cu ajutorul unui carucior si dusa in curte, acolo unde parintii ei au spus ”DA”. Parintii lui Paige, Tania si Jacob, au fost cei mai fericiti sa indeplineasca ultima dorinta a fiicei lor, desi aceasta a fost inconstienta pe tot parcursul ceremoniei.
”A fost cea mai speciala zi. Totul a decurs cum a trebuit”, a marturisit matusa lui Paige.
Imaginle de la eveniment au devenit virale pe retelele de socializare si a inlacrimat zeci de mii de oameni care au vazut-o pe micuta Paige. Parintii fetei inca spera ca Paige se va vindeca si va reusi sa fie din nou o fetita normala.