Bebe Cotimanis și iubita lui, ipostază romantică în America. Cum s-au fotografiat cei doi

Publicat: 13 nov. 2019, 11:43 Autor: Maria Apostol General

Bebe Cotimanis și Iulia Dumitru trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, după ce actorul a divorțat de mama copiilor lui. Recent, cei doi au plecat în America, acolo unde au câteva spectacole, iar timpul liber îl petrec distrându-se împreună.

Actrița Iulia Dumitru a publicat pe rețelele de socializare câteva fotografii în care apare alături de celebrul actor. Aceștia au vizitat cele mai frumoase şi celebre zone de peste Ocean, inclusiv Cascada Niagara, iar acolo au făcut câteva fotografii în ipostaze romantice.

„Despre suflet.” , a scris actrița în dreptul imaginii cu Bebe Cotimanis.

Se poate vedea din fotografiile pe care Iulia le-a publicat cât de bine se simt unul în compania celuilalt și cât de fericiți sunt.

Bebe Cotimanis a întinerit de când are o nouă iubită

Bebe Cotimanis le-a povestit prietenilor săi faptul că în momentul în care a văzut-o pe Iulia Dumitru pentru prima dată, a simțit fluturi în stomac asemenea unui băiat de 18 ani. De când are o relație cu femeia pentru care a divorțat de make-up artistul Florina Mărcuță, se simte din nou tânăr.

Mai mult decât atât, actorul le-a mai povestit prietenilor că nu-și imagina ca la 62 de ani să divorțeze de femeia care i-a stat alături 17 ani, însă dacă nu ar fi făcut acest pas, ar fi regretat toată viața.

Publicat: 13 nov. 2019, 11:43 Autor: Maria Apostol General
Pe aceeași temă