Cel mai așteptat reality show românesc a început filmările, emisiunea urmând să fie difuzată la începutul anului viitor.
Fanii emisiunii Asia Express mureau de nerăbdare să știe toți concurenții din noul sezon.
Și în anul acesta, nouă perechi vor încerca să găsească strategii deosebite pentru a putea răzbate în concurs. Vedetele se vor putea bucura de impresionanta imagine a Filipinelor. Cei mai curajoși au pornit pe Drumul Comorilor, mai apoi respectă indicațiile Ginei Pistol pentru a putea merge cât mai departe, adică în Taiwan. Cele nouă perechi trebuie să-și depășeacă orice frică, să treacă peste barierele culturale și să iasă din zona lor de confort pentru a putea ajunge la comoara de final de drum, cei 30.000 de euro.
Cei care își încearcă norocul anul acesta sunt:
– cântăreața Nico și fiica ei, Alexandra
– celebrul make-up artist Alexandru Abagiu, alături de Vlăduț Radu Nicolae
– Alex Velea și Mario Fresh
– Alina Ceușan și Carmen Grebenișan, influencers
– Florin Ristei și fratele său, Daniel
– Speak și iubita lui, Ștefania
– Răzvan Fodor și Chef Sorin Bontea
– Maria Buză și Lia Bugnar
– Adda și soțul ei, Cătălin Ionuț Rizea
Fanii emisiunii sunt convinși că primii concurenți eliminați au fost Alexandru Abagiu, celebrul make-up artist, împreună cu Radu, partenerul lui de echipă. ”Te rog, spune-mi că nu ați ieșit”, a fost comentariul unui internaut după ce Abagiu și-a pus o poză pe Instagram în care apare trist, și la fel și coechipierul său.