SURSE Nereguli majore semnalate de PSD chiar înaintea alegerilor! Ce legătură au serviciile secrete

Publicat: 09 nov. 2019, 12:06 Autor: Maria Apostol News 2
SURSE Nereguli majore semnalate de PSD chiar înaintea alegerilor! Ce legătură au serviciile secrete

Reprezentanții PSD și-au trimis expertul electoral, Dinulescu Sorin, la Biroul Electoral Central pentru a verifica, conform legii, modul în care funcționează serverele care asigură sistemul informatic.

Reprezentantul PSD a constatat faptul că generatoarele de curent care asigură funcționalitatea continuă a serverelor erau oprite. Mai mult, Dinulescu nu a putut verifica existența în sediul BEC a serverelor și a sistemului informatic pentru că nu era nimeni în clădire, relatează stiripesurse.ro.

Cei de la PSD suspectează faptul că STS, de fapt, nu au instatal sistemul în sediul BEC și totul funcționează tot în sediul STS, ceea ce ar fi o încălcare a legii, pentru că un serviciu secret s-ar implica în desfășurarea alegerilor.

Iată ce spune legea în situația dată:

”La alegerile pentru Președintele României din anul 2019, Autoritatea Electorală Permanentă, cu sprijinul Serviciului de Telecomunicații Speciale, asigură funcționarea în sediul Biroului Electoral Central a unei infrastructuri informatice […] care cuprinde servere, sisteme de stocare a datelor, echipamente de comunicații și de securitate, precum și licențe și aplicații informatice, asigurate, instalate și configurate de Serviciul de Telecomunicații Speciale […]

Formațiunile politice care participă în alegeri, precum și candidații independenți pot desemna experți în tehnologia informației cu drept de acces la infrastructura informatică […]”.

Publicat: 09 nov. 2019, 12:06 Autor: Maria Apostol News 2
Tags:
Pe aceeași temă
×