Alexandra Stan: ”Sunt vegetariană și mă simt foarte bine așa!”

Publicat: 21 aug. 2017, 19:37 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete

Alexandra Stan: ”Sunt vegetariană și mă simt bine!” Îi place să vorbească despre iubirea ei, care a reușit să o salveze după o traumă care i-a marcat cumva viața. Îi place să povestească despre bunica ei care și astăzi îi dă cele mai bune sfaturi. Îi place să se uite în oglindă și să se laude pentru cine și ce este. Îi place să fie Alexandra Stan și nouă ne-a plăcut să stăm de vorbă cu ea.

Alexandra Stan ce te face să te simți femeie?
Faptul că mă uit dimineața în oglindă și îmi zâmbesc, mă bucur de felul în care sunt, accept orice la mine. Mă iubesc!

Care a fost cea mai frumoasă experiență personală pe care ai petrecut-o în ultima vreme, și de ce este ea atât de importantă?

Alexandra Stan: ”Sunt vegetariană”
Alexandra Stan are o colecție impresionantă de ochelari de soare

E una personală combinată cu viața profesională. Faptul că am lucrat împreună cu Bogdan la lansarea single-ului „Boy Oh Boy”, prima piesă lansată cu labelul meu Alexandra Stan Records. Ne-am implicat foarte mult în partea de marketing, comunicare, am dat zeci de mail-uri, am învățat lucruri administrative pe care nu le știam, am stat și am citit multe despre digital și am înțeles cam cum stă treaba. E o experiență importantă pentru amândoi, din care am învățat enorm de mult.

Ce te face fericită și ce îți place să faci când esti fericită?
Viața mă face fericită. Cred că trăim în cele mai frumoase timpuri, suntem liberi, putem alege, luăm decizii pentru noi. Să râd, să transmit din fericirea mea și altora. Știți cum se spune că râsul e molipsitor.

Alexandra Stan: ”Sunt vegetariană” – În timpul liber sunt un om normal

Alexandra Stan: ”Sunt vegetariană”Care este cea mai mare grozăvie, nebunie pe care ai făcut-o în ultima perioadă și cu ce rezultate s-a lasat?
Am fost la Techirghiol și m-am “nămolit”! Am rămas cu o piele foarte fină.

Cum ești în postura de iubită? Ești genul de iubită gospodină sau preferi să mergi la mama sau la restaurant, nu avem în discuție lipsa timpului?
Îmi place să cred că îndeplinesc toate posturile în calitate de iubită. Sunt persoana care răsfață, gospodină când e cazul, romantică, atentă la dorințele persoanei de lângă mine, un bun ascultător.

Ce faci când ai timp liber?
Mă bucur de mine, de familia mea, de locul natal pe care-l ador, Constanța, merg la plajă, la sală, fac piața. În timpul meu liber sunt un om normal, cu activități făcute de milioane de persoane din întreaga lume.

Alexandra Stan: ”Sunt vegetariană”Care a fost cel mai mare sacrificiu pe care l-ai facut pentru profesia ta?
Faptul că am stat departe de părinți și nu i-am văzut des.

Spune-mi, pentru că tot aminteam mai sus despre dragoste, ce înseamnă în accepțiunea ta relația perfectă?
Înseamnă să accepți persoana așa cum este, să nu încerci să o schimbi, să ai încredere, respect, să iubești cu inima, mintea și ochii, să fii sincer.

Tu trăiești o astfel de relație? Cum este iubitul tău? Cu ce te-a cucerit și de ce te-a cucerit?
Da, timpul ne face să fim și mai apropiați, mai încrezători în ceea ce înseamnă NOI. M-a cucerit prin calmitatea lui, prin bunătate, are principii puternice despre viață, îi place să trăiască frumos și curat sufletește ❤

Alexandra Stan: ”Sunt vegetariană” – Mă văd o mamă cool, cu cei mici după mine la concerte, în backstage

Alexandra Stan: ”Sunt vegetariană”La fel ca și noi și tu ești într-o continuă mișcare, alergi, pierzi momente, pierzi clipe. Ai descoperit vreun mecanism care să te ajute să păstrezi o parte și pentru tine? Ce faci când vrei să te oprești și cum trăiesti momentele acelea?
Să știi că sunt foarte ancorată în realitate. Dar să zic că faptul că m-am reîntors acasă, la Constanța, ajută să mă bucur mai mult de mine, să-mi acord mai mult timp. În București oricum totul este într-o continuă agitație, la Constanța lucrurile par mai liniștite, sunt un pic mai departe de mediul ăsta alert.

Îți dorești copii? Ce fel de educație le vei oferi? Ce moșteniri de familie, spiritual vorbind, vrei să le transmiti?
Daaa, sigur vreau. Vreo doi. Mă văd o mamă cool, cu cei mici după mine la concerte, în backstage. Vreau să fie liberi, să aibă încredere în forțele proprii, să știe să se joace cu adevărat. Cred că o să-i țin departe de telefoane și tablete. Vreau să cunoască ce înseamnă copilăria veselă, alături de alți copii, cu alergături, julituri și năzbâtii 
La noi a pornit totul din prietenie, ne-am apropiat fără să ne dăm seama și s-a transformat într-o poveste de dragoste

Ce nu ai accepta niciodată în viața asta și de ce?
Nu accept minciunile și oamenii falși. Ulciorul nu merge de multe ori la apă. Nu poți construi ceva cu oameni care nu sunt sinceri și sunt meschini.

Alexandra Stan: ”Sunt vegetariană”Care sunt lucrurile simple care te bucură și te rog să-mi spui de ce la fiecare?
Zâmbetul nepoților mei pentru că sunt atât de sinceri.
Diminețile caând mă trezesc și-l privesc pe Bogdan.
Mieunatul lui Herky, care se alintă și se urcă în pat să doarmă pe mine.
Entuziasmul fanilor mei pentru că abia asteaptă să le arăt chestii noi.

Ce te-ar putea face nefericită într-un moment în care ai avea toate motivele să fii fericită?
O veste că s-a întâmplat ceva rău cuiva drag.

De ce Bogdan? Ce te-a făcut să-l iubești și ce vrei tu ca el să iubească la tine?
Pentru că la noi a pornit totul din prietenie, ne-am apropiat fără să ne dăm seama și s-a transformat într-o poveste de dragoste. E important să ne acceptăm așa cum suntem, să nu ascundem nimic unul față de altul, să fim liberi. Eu i-am apreciat sinceritatea și faptul că e un om bun, cald, cu vorbele la el. El a reușit să mă cunoască exact așa cum sunt eu.

Atunci când nu vă iubiți, ce vă place să faceți când sunteți împreună?
Noi ne iubim mereu! Dar să îți răspund la întrebare, muncim. Bogdan îmi este manager, se ocupă și de booking. Facem o echipă bună împreună.

Alexandra Stan la începutul carierei era mai naivă, mai timidă

Alexandra Stan: ”Sunt vegetariană”Ai ținut vreodată dietă? Care este cea care a dat rezultate?
Nu am ținut, dar am grijă să nu consum dulciuri prea multe, să mănânc cât mai sănătos, sunt vegetariană și mă simt foarte bine așa, mănânc fructe, beau multă apă, merg la sală. Încerc să am grijă de corpul meu cât mai bine.

Sunt multe femei care ne citesc și mi-ar plăcea să le povestim puțin despre ritualurile tale de frumusețe. Care sunt ele?
Îmi plac uleiurile, ne înțelegem foarte bine 😀 În special cu cel de cocos, pe care-l folosesc pentru ten, pentru păr, pentru corp. E uleiul bun la toate. Am grijă să mă demachiez dimineața și seara, indiferent dacă folosesc make up sau nu. Îmi las tenul să respire, nu folosesc make up cu zilele, doar mi-l hidratez cu o cremă.

Ai traversat mări și oceane, care a fost cultura care te-a impresionat cel mai mult? Unde te-ai muta mâine și de ce?
Țara mea preferată rămâne România, fără doar și poate. Dar să aleg totuși alt loc, aș zice Spania. Oamenii sunt calzi, amabili, foarte veseli și zâmbitori. E o țară în care aș zice că e instalată starea de bine. O cultură impresionată există în India, unde am fost de mai multe ori. Oamenii de acolo țin foarte mult la tradiții, și trebuie să recunosc că am o afinitate pentru Asia. Iar Japonia este ruptă din altă lume. Acolo chiar poți să zici că trăiești în era vitezei și a tehnologiei.

Alexandra Stan: ”Sunt vegetariană”
Alături de Bogdan, iubitul ei

Alexandra, spune-mi sincer, dacă mâine ar dispărea lumea aceasta, alături de cine ai vrea să fii și ce să ai în bagaj?
Ahh, neapărat lângă familie și iubit, bineînțeles. Nu cred că ar mai fi relevant niciun bagaj dacă vorbim despre dispariția lumii.

Care este diferența între Alexandra Stan de acum și Alexandra Stan de la începutul carierei?
Alexandra Stan la începutul carierei era mai naivă, mai timidă. Acum cu siguranță m-am maturizat, am încredere în mine, știu că pot, nu mă las copleșită de tot felul de vorbe.

Care este principiul după care îți ghidezi viața?
Cred în evoluție, în ideea de a învăța cât mai multe, de a fi sincer și de a avea încredere în tine.

Care este cel mai important sfat pe care l-ai primit în viața asta și pe care vrei să-l dai mai departe?
Cele mai multe sfaturi vin de la bunica mea, este foarte înțeleaptă și am o relație specială cu ea. E o femeie puternică și m-a învățat și pe mine să fiu la fel. La ea nu există „nu pot”. Cred că ăsta a fost cel mai important sfat, „să nu renunț la dorințele mele și să îmi găsesc determinarea”.

Citeste si: „Alexandra Stan se dezlantuie pe internet: le-a aratat sanii fanilor! Solista e tare mandra de bustul ei natural”

Publicat: 21 aug. 2017, 19:37 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete
Pe aceeași temă
×