Fosta lui Speak iubește din nou! La 30 de primăveri bătute pe catwalk-ul vieții, bruneta nu putea să-și permită să plângă prea mult după Speak, Vârciu sau alți iubiți sinceri, dar vremelnici. ”Cu Fucky, sau nu, vremea tinereții trece!”, pare să-și fi spus frumoasa brunetă, atunci când s-a apucat să-și reclădească viața personală.
Aparent, fosta lui Speak s-a reorientat către un alt burlac foarte dorit pe piața neagră a burlacilor. În high life-ul bucureștean, tânărul este cunoscut ca ”Fucky”, poreclă despre care vă putem spune că are la bază o înzestrare naturală suficient de impresionantă încât numele, dar și renumele omului, să se plimbe pe buzele multor curioși și mai ales curioase din lumea mondenă. De altfel, se pare că Fucky ar fi completat de câte ori era nevoia, în trecut, și anturajul Biancăi Drăgușanu, blonda lui Slav catalogându-l drept ”un prieten vechi”.
Și, cum prietenii vechi ai unora sunt prietenii noi ai altora, frumoasa brunetă și Fucky s-au împrietenit tot mai mult în ultimele două luni. Într-atât de mult încât sursele noastre ne confirmă că gura lumii nu se înșală nici de data asta și că dimensiunile dragostei dintre cei doi sunt realmente impresionante.
Cât de impresionante? Păi, să vă spunem doar că Fucky a primit suficientă încredere din partea fostei lui Speak cât să îi poarte de grijă celei mai importante ființe din viața acesteia.
Pentru că ar fi absolut nedrept pentru acesta (trăit în Germania mulți ani, unde se pare că are o afacere bănoasă) să îi rezumăm toată identitatea la incontestabilele lui abilități în dormitor. Drept dovadă, Fucky poate fi și Walky, în sensul că pare dispus și capabil să îi poarte de grijă și cățelușei Nobby, cea care este jumătate din lumina ochilor fostei lui Speak. Cealaltă jumătate, Papi (al doilea cățel superb al ei), a fost strămutat la mama acesteia, după ce a fost mișelește ”lucrat” de geloasa Nobby, care l-a mârâit până când bruneta s-a văzut nevoită să aleagă între cele două animăluțe.
Dar locul patrupedului Papi a fost rapid luat de tripedul Fucky, care se înțelege mult mai bine cu Nobby, fapt evident și din pozele noastre, în care o plimbă pe cățelușă pe lângă blocul fostei iubite a lui Speak. Nobby însăși pare fericită că noul ei tată vitreg este dispus să o plimbe fără să aibă vreun complex legat de asta. Pentru că se știe că bărbații un pic complexați preferă mașinile și câinii mai mari, ceea ce categoric nu e cazul lui Fucky, suficient de sigur pe el încât să plimbe și o furnică fără absolut nici o reținere sau jenă.
Dar Fucky nu se ocupă doar de cățelul brunetei, nu, nu. Acesta este un bun companion pentru fosta lui Speak care se poate considera o norocoasă. Fucky și-a intrat deja în rolul de iubit grijuliu și ii rezolvă o parte din treburile cotidiene. Paparazzii Ciao.ro l-au filmat pe acesta în timp ce umbla în portbagajul mașinii fostei prezentatoare tv. Aparent, Fucky și-a câștigat și acest drept la numai două luni de relație. Bravo, așa și trebuie când iubirea e mare.
Fucky face tot ce fosta lui Speak ii zice. Evident, din dragoste! Pe lânga grija pe care i-o arată lui Nobby (la veterinar și în plimbările de eliberări fiziologice), Fucky nu o lasă nici pe brunetă singură. Sursele Ciao.ro ne-au mărturisit că acestaa înnoptează la fosta iubita a lui Speak. Seară de seară și nu, nu vine cu mâna goală! Acesta mai aprovizionează iubirea lor cu mâncare și mici surprize pentru bruneta. Căci, cine o știe bine pe aceasta, știe ca adoră micile surprize!
Le urăm îndrăgostiților, la modul cel mai sincer și serios, mulți ani de iubire înainte!