Silviu Ionut, tanarul din Dambovita care fusese dat disparut, dupa ce salvase doi copii de la inec din valurile agitate ale marii, a fost gasit decedat ieri de dimineata. Trupul neinsufletit al acestuia a fost depistat de scafandri in zona plajei Davos, din statiunea Olimp.
Operatiunile de cautare ale acestuia au fost sistate in cursul noptii de sambata, dar acestea au fost reluate in dimineata zile de ieri, cand in cele din urma barbatul, originar din Gura Foii, a fost gasit decedat. La cautarile acestuia au participat 13 scanfandri si un echipaj ARSVOM. Silviu Ionut, era casatorit si avea doi copii.
Un barbat care se afla cu familia la mare a intrat in apa, sambata, pentru a salva doi copii pe care i-au luat valurile puternice. Barbatul a reusit cu un efort supraomenesc sa ii salveze pe cei mici, dar a fost luat de curenti si s-a inecat. Sotia sa, martor la intreaga scena, a suferit un atac de panica si a primit ajutorul medicilor.
Cristina Vasile, purtator de cuvant al IPJ Constanta, a declarat, pentru MEDIAFAX, ca barbatul era din Dambovita si avea 32 de ani. Acesta era la mare in concediu, cu sotia lui. La un moment dat, barbatul a observat doi copii in pericol de inec si a sarit dupa ei, reusind sa ii salveze. El, insa, nu a mai putut iesi din apa, fiind in continuare cautat.
Informatiile initiale furnizate de ISU Dobrogea aratau ca barbatul era tatal celor doi. Unterior, s-a dovedit ca nu exista nicio legatura de rudenie intre ei.