Diana Munteanu (38 ani), prezentatoare alături de Florin Ristei a emisiunii „Prietenii de la 11“ de la Antena 1, se află în aceste poze împreună cu fiul ei, David Cristian. Cei doi merg în parc, împreună cu un alt băiețel și o mămică.
Puștii sunt îmbrăcați în echipament sportiv, de mici fotbaliști, însă nu poartă culorile lui FC Dinamo, deși David este fiul lui Cladiu Niculescu, fost fotbalist al lui Dinamo. Se pare că fiul a cotit-o spre alte culori. Ființă ocupată, ca, de altfel, orice vedetă, Diana, iată, își face timp să se joace cu băiețelul ei, chiar dacă ea, deși tot în alb și negru, poartă un alt fel de echipament.
La începutul acestui an, Diana s-a despărțit de Bogdan Nemțeanu, cu care a fost împreună aproximativ un an, însă a dat nici o clipă semne că ar suferi de singurătate.