Roxana nu regretă nici o clipă că a lăsat televizunea și a ales să fie intructor fitness. Iar dacă credeți că după ce a ieșit din lumina reflectoarelor succesul la bărbați a scăzut, ei bine lucrurile stau cu totul altfel, iar Roxana este asaltată cu zeci de mesaje pe Facebook zilnic în care i se spune cât de frumoasă este și ce bine arată.
„Cred că orice femeie din lume este curtată mai mult sau mai puțin. Dat fiind faptul că lucrez într-o sală de fitness unde zilnic vin foarte mulți bărbați, e normal să fiu curtată. Dar nu iau foarte mult în seamă asta pentru că m-am obișnuit cu ei, este ca și cum ar face parte din familie. Sunt o fată cu trăsături frumoase. Mulțumesc mamei natură că mi-a dat câte ceva din fiecare.
Dacă ar fi să cred ceea ce primesc în mesajele de pe Facebook, aș ajunge să mă cred Miss Univers, dar eu sunt realistă și văd că sunt o persoana obișnuită. Pot spune că am mai multe defecte decât calități. Sunt o persoana căreia îi place să-i ajute pe ceilalți. Sunt acolo atunci când cineva are nevoie de mine”, ne-a povestit ea.
Roxana are un trup de invidiat, dar pentru asta muncește din greu ore în șir la sală, iar rezultatele nu întârzie să apară. Cu toate acestea dacă ar avea posibiltatea să schimbe ceva la ea, Roxana și-ar schimba metabolismul astfel încât să poată mânca orice fără să se îngrașe. În 2013, Roxana s-a îngrășat 10 kg din cauza unor probleme hormonale, dar cu mult sport și o dietă echilibrată a reușit să ajungă la 49 de kilograme.