O zi pe Magheru în anii ’70 (I)

Poftiți, stimați cititori, luați loc în această mașină a timpului pe care am construit-o pentru dumneavoastră și imaginați-vă că vă întoarceți 40 sau chiar 50 de ani în timp, pe principala arteră a Bucureștiului anilor ’70.

 

Poftiți, stimați cititori, luați loc în această mașină a timpului pe care am construit-o pentru dumneavoastră și imaginați-vă că vă întoarceți 40 sau chiar 50 de ani în timp, pe principala arteră a Bucureștiului anilor ’70.

De bună seamă v-ar plăcea să începeți ziua cu o cafea bună, așa că v-am recomanda călduros barul Turist, de la Romană colț cu Mendeleev, unde se servea, zice-se, cea mai bună cafea din capitală (exclus nechezol). Dacă ești norocos, te vei întâlni acolo cu nume importante ale vieții cultural-artistice a Bucureștiului, mulți actori, scriitori sau sportivi obișnuind să-și înceapă dimineața acolo.

Coboară înspre Universitate și, peste drum de cofetăria Scala, vei da de vestitul bar Kalanga, poate cel mai pestriț loc al Bucureștiului comunist, plin cu bișnițari, studenți străini și nelipsiții turnători. Dacă ai noroc, îi poți găsi acolo pe Pîcă și Pucă, poeții boemi care consumau fără să aibă vreun ban în Kalanga, mulțumită propriei arte. Așa cum își amintea regretatul ziarist și scriitor Dan Manușaride pe blogul personal, una dintre poeziile celebre ale cuplului care spune totul despre tactica lor era ”Pîcă și cu Pucă / Ar bea câte-o țuică / Dacă dați o vodculiță / Compunem o strofuliță / Dacă nu dați un rom mic / Nu mai compunem nimic”. O să dai și tu o țuiculiță pentru o strofuliță, cititorule? În fond, vorbim despre rapperii avant-la-lettre ai comunismului.

Tot în zonă l-ați putea întâlni pe probabil cel mai celebru gigolo al comunismului bucureștean: celebrul Pierre, supranumit ”Stăpânul femeilor”. Excelent dansator, vorbitor de mai multe limbi străine și posesor al unei charisme autentice, Pierre era veșnic ferchezuit, cu o freză impecabilă și răspândea un parfum intens și foarte eficient, dacă ținem cont că mai mereu era înconjurat de femei. Îl ajuta mult și că era unul dintre puținii ”bulevardiști” ai vremii care chiar aveau serviciu: poate vă veți mira să aflați că, pe timp de zi, Pierre (Petrică în buletin) era maistru la un liceu industrial.

Material realizat în cadrul „București-Centenar”- Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic