
Totuși, Alina poate fi ea însăși un spectacol chiar și atunci când nu face sau nu i se întâmplă nimic.
În primul rând, Alina poartă pe mâna dreaptă o verighetă, ştim că artistei îi plac bijuteriile, dar poate ea vrea să îi transmit şi ceva iubitului ei. În al doilea rând, părul. Alina are o coafură interesantă. Cocul din creștetul capului, mic și cochet, arată ca o ciupercuță răsărită după ploaie.

Alina Eremia a devenit cunoscută în 2011, după ce a primit rolul Ioanei, în serialul “Pariu cu viața” de la ProTV. Timpul a trecut, iar Alina a optat pentru o carieră în muzică, iar fiecare piesă lansată de ea se bucură de success.
Cum este ea atunci când nu e în fața camerelor de luat vederi, când va îmbrăca rochia de mireasă, și multe altele aflați în interviul pe care ni l-a oferit în exclusivitate AICI!
În viata persoanală îmi spuneai ca ești liniștită, iubești și ești iubită. Spune-mi dacă i-ai prezentat familia ta iubitului tău?
Evident că da, avem o viață personală absolut normală.

Fiecare dintre noi are locul lui, dar petrecem foarte mult timp împreună.
Ce spune iubitul tău despre faptul că ai un program aşa încărcat. Reuşiţi să vă vedeţi şi aveţi timp pentru voi?
Este extrem de înţelegător, iar atunci când poate mă însoţeşte la concerte. Îţi dai seama că este la curent cu toate activitatiile mele profesionale cum şi eu sunt la curent cu ale lui. Ne povestim foarte multe.
Îţi doreşti îmbraci rochia de mireasă curând? Dar un copil este în plan?
Sunt o persoană extrem de echilibrată şi nu îmi place să îmi fac planuri. Nici măcar nu ne-am gândit la acest lucru . Este evident că se vor întâmpla aceste lucruri, doar nu ne-am gândit la ele.