Alba Parejo are 16 ani si este din Barcelona, Spania. Tanara sufera de nev melanocitar congenital din cauza careia corpul ei este plin de alunite si de pete colorate si paroase. Din cauza acestei conditii, Alba si-a ascuns mereu trupul si nu prea mergea nici la piscina, informeaza Dailymail.co.uk. Dar rusinea s-a terminat in 2016.
Alba Parejo a fost jignita toata viata de catre colegii de scoala si cei care o vedeau. Adesea era strigata ‘dalmatianul’ sau ‘extraterestrul’. Inca de la nastere, adolescenta s-a pricopsit cu 500 de semne pe tot corpul (alunite si pete intunecate, paroase 🙁 ). Toata copilaria s-a simtit ca un monstru si a fost umilita chiar si fizic din aceasta cauza. Dar in 2016 si-a luat inima in dinti si i-a infruntat!
Alba Parejo a inceput sa publice imagini cu trupul ei in mediul online si sa le explice oamenilor de ce arata asa. Gestul ei a fost apreciat de oameni care i-au dat 1.500 de like-uri si 1.000 de shareuri.
Datorita incurajarilor primite, Alba s-a inscris intr-o competite pentru a deveni imaginea publica a unei campanii de incurajare a femeilor. Acum trupul ei apare pe diverse afise publice: pe panouri, autobuze sau pliante 😀
„Am nevul pe solduri, pe fund, pe coapse si peste 500 de alunite pe tot corpul”, a spus Alba. Pana la varsta de 5 ani, fata a suferit 30 de interventii pentru a elimina zonele grav afectate. „In timp ce cresteam, mi-am dat seama ca oamenii se uita la mine din cauza pielii mele. Am inceput sa ma simt prost. Se uitau la mine de parca eram un monstru. Cateodata radeau de mine si ma faceau ‘dalmatian’ sau ‘extraterestru’. O persoana chiar m-a intrebat daca m-am pictat”, a marturisit Alba intr-un interviu.
Fata de 16 ani a si marturisit care este cel mai urat lucru pe care l-a auzit vreodata: „Nu iti arata spatele nimanui pentru ca nimeni nu vrea o iubita cu forme oribile. Anul trecut am decis sa imbratisez ceea ce am si am postat poze pe Twitter.
Credeam ca le vor vedea doar prietenii mei, dar m-am inselat. Mi-au scris oameni din toata lumea si m-au felicitat pentru curajul meu; mi-au zis sa ma iubesc in continuare asa cum sunt.”
Acum, Alba Parejo se bucura de faptul ca oamenii incep sa fie mai deschisi la minte si sa accepte ca nu toti putem arata bine. Sau sa avem acelasi trup. Fata a realizat mai multe pictoriale in care si-a expus trupul ranit de boala si plin de pete pe care a invatat sa il iubeasca asa cum e.