Adela Popescu si Radu Valcan traiesc o frumoasa poveste de iubire, iar venirea pe lume a micutului lor, Alexandru, le-a inchegat mai mult relatia. Cei doi reusesc cu brio sa petreaca cat mai mult timp cu baietelul.
Recent, prezentatoarea emisiunii ‚’’Vorbeste lumea’’, de la Pro Tv, a marturisit, pe blogul personal, ca a cumparat biletele pentru prima vacanta in trei: ea, Radu si fiul lor de nici un an, Alexandru.
’’Gata! Am platit biletele pentru Atena. Doua saptamani de vacanta in luna august pe o insula din Grecia. Care-o fi aia. Ne-am tot framantat perioada asta cu privire la vacanta ce urmeaza, prima cu Alexandru. O putem numi simplu „vacanta lui”. Adica framantarea vine tocmai din faptul ca nu ne hotaram ce e mai bine pentru el.
Desi una din variante era o vacanta la Marea Neagra, weekendul petrecut acolo ne-a ajutat sa taiem de pe lista litoralul romanesc. Nu ma intelegeti gresit, iubesc marea copilariei mele, nu am regasit nicaieri in lume emotia pe care o am cand o vad, dar, totusi, cred ca pentru vacanta copilului, daca tragi linie, iti da cu plus in alta parte. In Romania sunt preturi mari, plaje aglomerate, putine restaurante pe gustul nostru si mai e ceva, simt si eu nevoia sa ies din tara, ca nu am mai calcat pe pamant strain de doi ani’’, a scris Adela pe blog.