1 Martie. Obiceiuri, tradiţii şi superstiţii de Mărţişor. Simbolul străvechi al primăverii, al începutului, al bucuriei de a trăi este Mărțișorul. De Mărțișor, vechiul se reînnoieste, iar tradițiile, obiceiurile si datinile vechi de mii de ani sunt readuse in centrul atentiei.
Tradiții și obiceiuri românesti legate de sărbătoarea Marțișorului:
În mod traditional, Martisorul se prinde in piept sau la mana inainte de rasaritul soarelui, in zorii zilei. Purtat la incheietura mainii sau in piept, snurul in firicele de alb si rosu capata semnificatii aparte. Albul semnifica masculinitatea, ratiunea si sobrul asociat masculinitatii, iar rosul simbolizeaza feminitatea, senzualitatea, iubirea, bucuria de a trai.
De asemenea, se spune ca persoana care poarta martisor mai multe zile consecutiv, in perioada 1- 9 martie (in unele zone martisorul se poarta fie pe toata perioada lunii martie, fie pana la Florii, fie pana la sarbatoarea Sfantului Gheorghe, fie pana la zarirea primului copac inflorit) va avea noroc tot timpul anului. Pentru persoana respectiva, restul anotimpurilor vor fi precum primavara. Pline de speranta, de inceput, de caldura, de optimism.
Credintele romanesti stravechi investesc martisorul cu puteri deosebite. Martisorul este asemenea unui talisman. Poarta noroc. Apara de fortele malefice. Previne imbolnavirea in lunile care urmeaza lui martie. Tine deoparte deochiul. Protejeaza impotriva razelor orbitoare ale soarelui. Totodata, daca prinzi snurul la incheietura mainii, ai grija sa il inchei intr-un nod. Nodul este inzestrat cu functie protectoare si, in perioada in care porti firul de martisor, are puterea de a tine raul departe de tine. La randul lor, impletiturile te feresc si ele de ghinion si imprejurari nefavorabile.
În intervalul 1-9 martie se aleg si Babele pentru a vedea cum iti vor fi zilele in anul respectiv. Legende stravechi ne spun ca de zilele Babelor, baba Dochia obisnuieste sa toarca si sa isi scuture cele noua cojoace, unul cate unul, in fiecare din cele noua zile. In zonele din Ardeal, femeile nu trebuie sa lucreze cu fusul cat timp dureaza “Babele” pentru a nu atrage asupra lor mania si blestemele Babei Dochia.
Legat de alegerea unei zile/babe, circulă în popor două variante. Prima dintre ele şi cea mai simplă este alegerea după bunul plac a unei zile, cu menţiunea că această alegere trebuie să fie făcută înainte de intervalul 1-9 martie.
O altă variantă este alegerea babei în funcţie de ziua de naştere. De exemplu, o persoană născută între 1 şi 9 (valabil pentru orice lună), va avea baba conform cu ziua respcectivă. În caz că data naşterii este formată din două cifre, alegerea babei se face astfel: dacă cineva este născut pe 28 mai, baba se calculează astfel: 2+8=10, 1+0= 1, astfel că baba va fi pe 1 martie.
Tradiţiile legate de babe sunt diferite, în funcţie de zonă. De exemplu, în Muntenia sunt 12 babe, nu 9 ca în restul ţării, iar în Maramureş se obişnuieşte ca în primele zile din martie să se bată uşile, pentru ca iarna să plece din casă şi să facă loc unui anotimp cu temperaturi mai blânde, în timp ce în zona Ardealului babele se numesc Vântoase, din cauza vremii capricioase.
În străvechiul calendar român, anul începea odată cu prima zi a lunii martie, astfel că babele reprezintă un nou început, dar şi lupta dintre iarnă şi primăvară, fapt ce duce la o instabilitate crescută a vremii.
In anumite zone bucovinene sau zone ale Moldovei, se mai pastreaza si astazi un obicei frumos: persoanele de sex feminin trebuie sa poarte la gat, agatate de un snur in rosu si alb, monede de aur sau de argint. In vremurile de odinioara insa, aceasta moneda trebuia purtata timp de 12 zile dupa care era folosita pentru a cumpara o felie de branza alba, dulce si frumoasa. Astfel, fata care a purtat acea moneda drept martisor avea sa fie dulce si frumoasa tot timpul anului. Totodata, tenul sau ramanea luminos si neted pentru o perioada indelungata de timp.
Si astazi, in anumite zone ale tarii, datina spune ca mamele trebuie sa prinda la mana copilului sau la gat o moneda de argint. Copilul care va purta acest martisor va fi precum argintul: curat si sanatos, fiind ferit de friguri totodata. Mamele care agata martisorul in pieptul copilului sau la incheietura mainii trebuie sa se fereasca sa nu fie vazute de femeile insarcinate. Ori altfel, copilul care se va naste va avea un semn pe chipul sau…
Nu doar martisorul este inzestrat cu capacitati remarcabile. Gestul daruirii martisorului este incarcat si el de sacralitate si semnificatii. A darui un martisor cu inima curata unei persoane la care tii cu adevarat inseamna, conform anumitor credinte din batrani, sa indupleci soarele sa-ti dea sanatate, frumusete, veselie, pofta de viata, iubire. In acelasi timp, gestul barbatilor de a inmana martisoare femeilor este de fapt un indemn la armonie, uniune si buna intelegere.