Zodia care va avea noroc la final de decembrie. Toate problemele se rezolvă în mod neașteptat
Astrologul Mariana Cojocaru a prezentat horoscopul pentru finalul lunii decembrie. Pe final de an, o zodie reușește să-și facă ordine în viață, după ce toate problemele i se vor rezolva în mod neașteptat.
Este vorba despre nativii Berbec. Aceștia vor ieși din anumite situații care păreau fără sfârșit, iar astrele sunt de partea lor. Mai mult de atât, vor deveni mai eficienți ca oricând.
„O situație care părea fără ieșire s-ar putea remedia săptămâna aceasta cu ajutorul progresiilor solare. Astrele susțin sau predispun, omul dispune. Nu este vorba de situații grave, de natură karmică, cu cauze profunde în vieți anterioare sau trecut nerezolvat și tot amânat. Ca și concluzie, puteți fi mult mai eficienți”, spune Mariana Cojocaru.
Evenimentele importante ale lunii roiesc în jurul banilor, în ceea ce îi privește pe nativii aceste zodii. Mai ales secţiunea care vizează banii şi bunurile comune cu alţii, moştenirile, partajele, câştigurile obţinute din colaborări se vor îmbunătăţi într-un anume fel. Pe de altă parte, trebuie să fie atenți la variantele noi de obţinere a unor venituri sau a unor bunuri. Încet, sigur şi discret se conturează alte surse materiale, utilizabile pe termen lung.
Ce lecții vor primi Berbecii la final de decembrie
Totodată, cei născuți sub acest semn zodiacal ajung să analizeze mai bine anumite situații. Înțeleg, soluționează, iar asta este tot ceea ce contează. De asemenea, Berbecii trebuie să primească și câteva lecții despre karma. Acest bagaj trebuie desfăcut, înțeles, iar mai apoi orice problemă își găsește rezolvarea.
„Axa karmică din Berbec și din Balanță ne atenționează că unele persoane care au lăsat lucrurile în stand by, care le-au ignorat, care au gândit că nu trebuie totul forțat în viață, că mai bine îți păstrezi zona de confort, de liniște, vor analiza dacă ceea ce și-au propus sau demersurile făcute trebuie tratate cu maximă responsabilitate.
Ne gândim la un Soare care intră în Capricorn, o zodie cardinală ca Berbecul, un Soare care va face cuadratură cu axa de destin din Berbec și Balanță. Adică putem fi constrânși să vedem o realitate, să o înțelegem și să o soluționăm. Unele vin din vieți anterioare. Karma e o acumulare, e un bagaj cu care tu vii din trecut. Din când în când trebuie să îl desfaci, să vezi cum stai, care e starea lucrurilor din valiză, ce scoți, ce schimbi”, mai spune astrologul.
SURSA FOTO: NEWS18