Virgil Musta, avertisment dur! „Nu cred că vom reuşi să facem faţă pandemiei”
Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara susţine, referind-se la creşterea continuă a numărului de îmbolnăviri din cauza SARS-COv-2 că „dacă nu vom reuşi să impunem respectarea regulilor, nu vom face faţă pandemiei” şi atrage atenţia aspra faptului că „lupta” cu noul coronavirus nu se dă în spital şi că cele mai importante sunt regulile de prevenire a răspândirii virusului.
„Dacă nu reuşim să impunem respectarea regulilor – cele trei reguli de bază pentru prevenţia bolii – nu cred că vom reuşi să facem faţă pandemiei. Este cert că în toată lumea, acolo unde regulile se respectă, pandemia este ţinută sub control, iar unde nu, din păcate, vedem că se întâmplă ceea ce se întâmplă şi la noi în ţară. Atrag atenţia populaţiei că această luptă nu se câştigă în spital. Spitalele vor fi copleşite şi oricum avem resurse limitate. Singura soluţie este să nu ne îmbolnăvim şi acest lucru se face numai prin prevenţie” a declarat medicul Virgil Musta sâmbătă după amiază, într-o intervenţie telefonică la Digi 24.
Acesta a precizat că în Timişoara nu doar spitalul de boli infecţioase este plin cu pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, ci şi spitalele suport. „Terapia intensivă este plină, a intrat în funcţiune şi unitatea mobilă de terapie intensivă, iar pe secţie avem foarte mulţi pacienţi care nu sunt critici, dar necesită terapie cu oxigen” a adăugat medicul.
În aceste condiţii, Musta spune că este posibil ca autorităţile să pună la dispoziţia pacienţilor asimptomatici un „spaţiu de izolare” într-un cămin, unde ar urma să stea cei care nu au unde să se izoleze. „Dacă nu înţelegem să fim responsabili şi solidari ne, îmbolnăvim, îmbolnăvim pe alţii şi iată ce se întâmplă” a concluzionat Virgil Musta.
1284 de noi cazuri în ultimele 24 de ore în România
Până astăzi, 25 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 43.678 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 25.373 de pacienți au fost declarați vindecați și 3.106 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
Până astăzi, 2165 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 24.07.2020 (10:00) – 25.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 15 de decese (12 bărbați și 3 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Brașov, Buzău, Călărași, Constanța, Gorj, Olt.
Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 1 deces la categoria de peste 80 de ani. 14 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.292. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 315 pacienți.
1.071 de sancţiuni contravenţionale în ultimele 24 de ore
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.087.783 de teste. Dintre acestea 22.511 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.182 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 9.329 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 11.616 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 25 iulie.