Vine toamna! Ploi si vijelii in mai multe judete – harta zonelor puternic afectate

04 09. 2019, 14:47
Nu scăpăm de urgie! Cod portocaliu de vreme rea în aproape toată ţara!

Acum, meteorologii informeaza ca vor fi ploi si vijelii in mai multe judete din tara noastra. Așadar, ANM a emis o informare meteo de vreme rea, cu ploi, vijelii și grindină, valabilă începând cu astăzi, 4 septembrie, între orele 10:00 și 23:00.

Este vorba despre zonele din Carpații de Curbură, în estul și sudul Transilvaniei, nordul Munteniei și al Olteniei. Conform meteorologilor, cantitățile de apă vor depăși 20 l/mp, iar pe arii restrânse 40 – 50 de l/mp.

Totodată, vremea se va răci considerabil în zonele sudice, sud-estice și centrale ale țării noastre.

Ploi si vijelii in mai multe judete. Cum este vremea astăzi în Capitală

Va fi răcoare în dimineața zilei de luni, la ora 07.00 fiind înregistrată o temperatură de 15 grade. Se va încălzi treptat, astfel încât la ora 09.00 vor fi deja 20 de grade. Se înnorează ușor, iar până la ora 11.00 vor fi deja 26 de grade. Pragul maxim, de 31 de grade, va fi atins în jurul orei 15.00. Așa se vor menține valorile până seara, în jurul orei 19.00, când începe să se răcorească subit. Până la 23.00, se va ajunge la valoarea de 21 de grade.