VIDEO. Drama lăutarului Fărâmiță Lambru. Artistul a murit la 47 de ani, fiind bolnav de diabet și TBC. Fiica lui are o carieră de succes: violonistă și profesoară de muzică!

24 11. 2020, 13:17

Fărâmiță Lambru – un nume de o sonoritate puternică, un artist desăvârșit care a reușit să ajungă în topurile muzicale românești și care a adus veselie și bună dispoziție în viețile oamenilor.

S-a născut într-o familie de lăutari, în data de 15 septembrie 1927. Încă de mic, acesta a învățat să cânte de la tatăl său, violonistul Tudor Fărâmiță. În anul 1949, artistul debutează în cadrul unei formații militare, atunci când își face și stagiul militar la București. Câțiva ani mai târziu, Fărâmiță Lambru devine colaboratorul Mariei Tănase. Patru ani, el a făcut parte din formația Teatrului de Estradă din București, ca instrumentist, iar în 1956, trece la formația Teatrului de revistă ”Constantin Tănase”. În 1967, el joacă în ”Groapa”, în rolul cântărețului Zavaidoc.

Drumul muzical i-a fost foarte frumos. Timp de 7 ani, între 1963 și 1970, Fărâmiță Lanbru a activat ca dirijor, solist-vocal și instrumentist la Teatrul regional ”Ion Vasilescu” din Capitală. În același timp, artistul lua parte la turnee în Franța, Germania și Italia. Și din punct de vedere cinematografic a avut o contribuție: regizorul Francisc Munteanu l-a invitat pe artist să ia parte la pelicula ”Dincolo de barieră” (1965) pentru a anima viața unei cârciumi din Capitala anului 1925, alături de actorul Ion Dichiseanu. Iar cum planul a mers foarte bine, regizorul a mai dorit ca Fărâmiță Lambru să apară și în următorul film, ”Tunelul”, peliculă turnată la Moscova în 1966, alături de Ștefan Bănică, Margareta Pâslaru, Florin Piersic și Ion Dichiseanu.

Iar cum succesul a ajuns pe culmi, în 1971, ia parte și în pelicula ”Facerea lumii”, film în regia lui Gheorghe Vitandis.

Fărâmiță Lambru a murit în decembrie 1974, măcinat de o boală cumplită

Artistul a fost unul dintre lăutarii originali ai teritoriului bucureștean din a doua jumătate a secolului XX. Nu exista petrecere la care să nu auzi o melodie de-ale sale și chiar dacă au trecut decenii întregi de la moartea lui, oamenii încă mențin vie muzica lui. Mormântul artistului nu a mai fost vizitat, iar singurii care îi mai aprind o lumânare sunt angajații din cimitir. Inițial, artistul fusese înmormântat în Cernica, dar la cererea soției, a fost deshumat și mutat în cimitirul din Capitală.

“Fiica lui mai venea, dar s-a mutat în Grecia. Nepoții mai vin din când în când. De mormânt se ocupă angajații cimitirului, iar din când în când îi aprind ei o lumânare. Șeful cimitirului fiind un prieten al artistului, despre care spune că era un băiat de nota 10”, spuneau surse din cadrul cimitirului ”Izvorul Nou” din București pentru Cancan în 2013.

Artistul s-a stins din viață, după ce s-a luptat cu o boală cumplită. Era bolnav de diabet, fuma excesiv și chiar dacă avea boli de plămâni, el a continuat să cânte, să își ducă visul mai departe. În 1974, Fărâmiță Lambru a murit de tuberculoză.

Fiica lui Fărâmiță Lambru este artistă

Camelia, fiica lui Fărâmiță Lambru, este și ea artistă. Aceasta locuiește de mult timp în Grecia, pe insula Rhodos, și este violonistă și profesoară de muzică. În urmă cu mulți ani, fiica artistului s-a declarat dezamăgită de Televiziunea Română pentru că nu difuzează înregistrări cu emisiunile în care Fărâmiță Lambru a cântat, arată wowbiz.

Sursă foto: Facebook Camelia F., Cancan, capturi video Youtube 1, 2, 3, 4,