VIDEO. Cum arată Rodica Popescu Bitănescu la 82 de ani. Actrița l-a supus la „test” pe soțul ei! Sunt împreună de peste 45 de ani

01 12. 2020, 11:48

Actrița Rodica Popescu Bitănescu a ajuns la onorabila vârstă de 82 de ani. Cea care a făcut senzație pe scena teatrului românesc nu a avut, totuși, un drum lin în viață. Actrița s-a confruntat cu anumite probleme, însă soțul ei i-a fost alături tot timpul.

Rodica Popescu Bitănescu, nepoata scriitoarei Simona Popescu-Bitănescu, este o actriță foarte iubită de români, dar puțini sunt cei care știu prin ce situații grele a trecut de-a lungul timpului.

Rodica Popescu Bitănescu: ”Toată lumea șușotea pe hol și mă gândeam că sigur mor”

Actrița a mărturisit în urmă cu ceva ani că a fost bolnavă. Rodica Popescu Bitănescu spunea că România a fost lovită de o gripă, și anume gripa spaniolă, dar boala a asemănat-o cu Ebola. Aceasta s-a îmbolnăvit, iar timp de o săptămâna a fost la pat, ajungând să verse sânge.

„Când eram studentă eră o gripă în România care se numea gripa spaniolă. Cei care sunt de vârsta mea își amintesc de aceasta. Aia a fost Ebola. Locuiam în cartierul Cotroceni într-un subsol nenorocit că eram săraci. Tata era în pușcărie ca deținut politic și când s-a dus mama la el la vorbitor a văzut ca tot culoarul era plin de coșciuge. Mureau nu știu câți din cauza asta. Murise și o vânzătoare de la chioșcul de ziare”, a povestit Rodica Popescu Bitănescu la Antena Stars, arăta ziare.com în 2014.

„Am pierdut mult sânge. Nici nu aveam ce să mâncăm că eram saraci. Am slăbit cred că vreo zece kilograme într-o săptămână”, a continuat artista.

Actrița a mărturisit că nu a urmat niciun tratament: „M-am vindecat de la sine. M-a ajutat Dumnezeu să nu mor. Nu știa nimeni ce să îmi facă. Toată lumea șușotea pe hol și mă gândeam că sigur mor. Nu au luat boala de la mine nici fratele meu, nici mama mea. Eu am avut Ebola. Pe timpul ăla se numea gripa spaniolă”.

Actrița Rodica Popescu Bitănescu l-a testat pe soț. Sunt împreună de zeci de ani

Actrița are o relație de peste 45 de ani cu persoana pe care o iubește. Timp de doi ani de zile, Rodica l-a ”testat” pe cel care urma să-i fie soț, în toate felurile. Chiar ea a povestit acest lucru: “M-am asigurat că fac cea mai buna alegere, apoi l-am luat de soţ. Nu îmi pare rău, am făcut cel mai bun lucru. Mi-e şi frică să ajung acasă să văd ce o să-mi spună. Dacă nu ne ocupăm de suflet, ne deteriorăm şi trupul. Să lăsăm necazurile la o parte. Râsul vindecă orice”.

Sursă foto: capturi video Youtube 1, 2, 3