Veşti triste despre Florin Piersic! Problemele de sănătate şi-au spus cuvântul!

16 01. 2020, 12:15

Îndragitul actor român, în vârstă de 83 de ani, este foarte schimbat iar apropiaţii sunt îngrijoraţi.

Ultimele apariţii publice ale actorului i-au îngrijorat atât pe fani, cât şi pe apropiaţii acestuia, fiindcă este complet schimbat faţă de ultimele sale apariţii publice.

Actorul s-a fotografiat recent alături de Theodor Paleologu, iar în poză se poate vedea cu ochiul liber faptul că acesta a slăbit foarte mult şi este tras la faţă.

În ultimul timp s-a tot vehiculat faptul că Florin Piersic ar avea probleme de sănătate şi, conform apropiaţilor, chiar ar avea nevoie de ajutor pentru a se putea deplasa, potrivit stiripesurse.ro.

Mesajul tulburator al lui Florin Piersic Jr

”Eu am avut un moment mai trist în ultima vreme. Mi-a scris: ‘Măi, tată, să nu îndrăzneşti să mă laşi orfan!”, a povestit seniorul, potrivit Libertatea.

Florin Piersic a făcut referire la faptul că în ultima perioadă a trecut printr-o serie de operaţii, nerefăcându-se complet nici în prezent.

El a mai dezvăluit că a lucrat o singură dată cu fiul său, dar i-a fost suficient ca să-și dea seama că e combinația perfectă: ”Recunosc, am o mare slăbiciune, nu numai pentru că este băiatul meu, dar pentru mintea lui, pentru felul lui de a gândi orice și oricând ce face. Excepțional!”.