Vesti proaste pentru Geoffrey Rush. Ce s-a apucat sa faca femeia care il acuza de comportament indecent
Femeia care se află în centrul acuzaţiilor la adresa actorului Geoffrey Rush, care s-ar fi comportament nepotrivit în timpul filmărilor din 2015 de la „Discursul Regelui”, a acceptat să depună mărturie pentru The Daily Telegraph în procesul ziarului cu actorul, scrie The Guardian.
Avocaţii de la News Corp – editorul publicaţiei The Daily Telegraph – încearcă să-şi modifice apărarea în funcţie de declaraţia femeii, care a jucat alături de Rush în producţia Companiei de Teatru din Sydney.
Rush a dat în judecată tabloidul australian în urma unor articole publicate în noiembrie şi decembrie 2017. El pretinde că articolele îl defăimau, portretizându-l ca „pervers” şi „prădător sexual”.
Femeia nu a vorbit public de când au fost publicate poveştile în ziar, însă vineri instanţa federală a aflat că News Corp caută să demonstreze adevărul pe baza declaraţiei ei. Avocaţii lui Rush urmăresc să anuleze impactul mărturiei ei, pe motiv că este „nesemnificativă şi vine prea târziu”.