Vești cumplite pentru România! Un milion de români ar putea intra în șomaj tehnic
Vești cumplite pentru România! Guvernul a făcut calcule și se pregătește pentru perspectiva ca 500.000, chiar până la un milion de oameni, să fie trimiși în șomaj tehnic în România, din cauza crizei provocate de pandemia de coronavirus.
O parte din șomajul tehnic va fi susținut de la buget. Ministrul de finanțe se așteaptă ca această criză să aibă vârful în aprilie, iar apoi, până în iulie, lucrurile să se amelioreze. Între timp, Guvernul se pregătește să anunțe miercuri o serie de măsuri prin care să ajute companiile aflate în dificultate, pachet care se va ridica la circa 2 la sută din PIB, a precizat Florin Cîțu, marți seara, la Digi24.
„O parte din şomajul tehnic va fi susţinut de la buget. Veţi vedea mâine detaliile. Avem facilităţi şi pentru angajatori”, a declarat Florin Cîțu.
„Ne-am pregătit – și știm, am făcut calcule – chiar pentru 500.000 – un milion de oameni care să intre (în șomaj tehnic) – dacă se va ajunge acolo, eu sper să nu se ajungă – , dar aici avem facilități și pentru companii să rețină oamenii, dacă se poate. Acolo unde pot să rețină oamenii îi vom scuti de plata impozitelor. Încercăm să facem pentru companii o motivare să nu trimită toți oamenii în șomaj tehnic, ca să poată să se reorienteze”, a asigurat Florin Cîțu, la Digi24.
El s-a referit și la cazul concret al uzinei Ford de la Craiova, cu care guvernul este în discuții. Pentru primele două săptămâni compania va susține șomajul tehnic al angajaților, urmând ca apoi să găsească soluții împreună cu statul român.