Vești bune! Cetățenii ar putea să se vaccineze la medicul de familie din luna aprilie

26 03. 2021, 09:42

O serie de vești bune pentru persoanele care doresc să se vaccineze împotriva noului coronavirus! Lista medicilor de familie este așteptată de coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.

Se pare că este o veste bună pentru cetățeni! Cadrele medicale ar urma să își facă un program dedicat doar vaccinărilor împotriva noului coronavirus. De asemenea, în cabinetele medicale ar urma să ajungă și vaccinurile AstraZeneca și Johnson&Johnson, arată alephnews.ro. Campania de vaccinare ar putea să funcționeze mai repede, dacă și medicii de familie acceptă să vaccineze persoane împotriva noului coronavirus.

Un medic de familie din Brașov susține această inițiativă: „Mulți dintre colegii mei participă la vaccinare în centrele de vaccinare dedicate, dar odată ce vom avea mai multe vaccinuri ar fi o soluție binevenită să putem vaccina în cabinetele noastre. Noi facem această activitate, este de competența noastră, facem vaccinuri de mult timp, sunt antrenați în acest sens. Am putea face vaccinarea anti-Covid cu vaccinurile care se pretează la transportul și depozitarea în cabinete noastre. Nu cred că ar implica personal suplimentar în afara echipei care există în cabinet, adică medic, asistentă. Avem medicația de urgență așa cum avem și în centrele de vaccinare în cazul în care ar apărea efecte secundare”.

A apărut o nouă tulpină a coronavirusului, cu două mutații

Noua variantă a coronavirusului cu o dublă mutație a apărut în India, iar anunțul a fost făcut de Ministerul Educației. În ultima perioadă, India a înregistrat cele mai mari valori zilnice la bilanț în cazuri numărului de persoane infectate cu noul coronavirus și decese, arată Adevărul.ro.

Mutațiile s-au evidențiat mai ales în statul indian Maharashtra, unde au fost făcute analize ale genomului de la mai multe probe. Oficialul a spus că există ”variants of concern” (VOC). Tulpinile „nu au fost detectate într-un număr suficient de mare pentru a stabili o relaţie directă sau pentru a explica creşterea rapidă a numărului de cazuri în unele state”.

Sursă foto: Pixabay