Veste proastă pentru români. Ce se întâmplă cu vacanțele din aceasta vară
Veste proastă pentru români. Ce se întâmplă cu vacanțele din aceasta vară. Potrivit dcnews.ro, românii cu vacanțe achitate în Bulgaria și Grecia nu vor putea pleca în vacanță, așa cum se vehicula.
Inițial se dorea un acord între Serbia, România, Grecia și Bulgaria, iar între statele menționate, dar și Israel, de exemplu, să se deschisă granițele, mai ales pentru turism, de la 1 iunie. Dar se pare că România a părăsit masa negocierilor, din decizia reprezentanților din Guvern.
”Ce doreau colegii bulgari şi greci era un protocol ca circulaţia să se desfăşoare fluidizat între cele 4 state. Înţelegem preocupările, dar siguranţa cetăţenilor români este mai importantă decât a da drumul la o situaţie de circulaţie care nu este bine evaluată. Hai să mai aşteptăm câteva zile. Haideţi să avem o evaluare şi la nivel european. Cred că cetăţenii români vor prefera în acest an turismul românesc. Cred că trebuie să ne concentrăm pe turismul românesc, ca cetăţenii să se simtă în siguranţă. Eu cred că cât de curând vom putea vorbi de turism într-un mod organizat şi în siguranţă în România”, a afirmat ministrul Economiei, Virgil Popescu, la Digi24.
El a mai spus că înțelege situația Serbiei, ai cărei cetățeni doresc să petreacă vacanța în destinații cu deschidere la mare, neavând propria variantă pe care România o are.